joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pandurii, fără şansă în faţa Stelei

După o victorie surprinzătoare în deplasare pe terenul lui CFR Cluj, echipa gorjeană n-a mai avut puterea necesară pentru a câştigat şi următoarele două meciuri, cu FC Voluntari şi cu Steaua Bucureşti. Dacă pe propriul teren în compania Voluntariului, gorjenii au scos totuşi un punct, în deplasarea de duminică seara în fieful formaţiei roş-albastre elevii lui Grigoraş nu au mai prezentat şanse la puncte. Steaua Bucureşti s-a impus clar în faţa pandurilor, cu scorul de 3-1, pe Arena Naţională, după ce echipa olteană ţinuse piept jucătorilor lui Reghecampf până la pauză. Enache (21) a adus echipa bucureşteană în avantaj, dar oaspeţii au recuperat repede prin reuşita lui Herea (33) şi s-a intrat la cabine la egalitate. Actul secund însă a aparţinut în totalitate steliştilor, care au mai înscris de două ori, prima dată prin Pintilii (51), iar apoi Enache (54) a reuşit dubla dintr-o lovitură de la 11 metri. În urma acestei victorii, Steaua îşi păstrează poziţia din fruntea clasamentului, cu 37 de puncte, în timp ce eşecul îi menţine pe panduri la mijlocul ierarhiei, pe locul opt. Antrenorul gorjenilor nu este supărat după această înfrângere, fiind conştient de resursele pe care le are la dispoziţie şi diferenţa de valoare actuală dintre Pandurii şi Steaua. ”N-are rost să mă mai plâng! Am făcut o primă repriză bună, ne-am închis foarte bine, dar fotbalul se joacă 90 de minute. Am avut o lejeritate în abordarea reprizei a doua şi am pierdut. Am făcut doar improvizaţii pe linia de apărare, degeaba am avut jucători de valoare de la mijloc în sus. Brânzan a venit pe Naţional Arena s-a uitat prin tribune, pe la pătratul ăla de sus… Le-am zis celor tineri să ia nişte gazon, că s-ar putea să nu mai apuce să joace aici, e o conjunctură. Unii dintre ei chiar şi-au luat o amintire de pe gazon”, a declarat Petre Grigoraş, antrenorul echipei Pandurii.

Grigoraş: “Există şi riscul falimentului

Tehnicianul echipei oltene a comentat şi situaţia instabilă în care se află Pandurii la acest moment, declarând că echipa ar putea intra chiar în faliment în această iarnă sau să fie depunctată în a doua parte a campionatului. ”Mai sunt două săptămâni, rezistăm până la capăt, ne doare inima când vedem că o echipă care s-a bătut sus câţiva ani a ajuns într-o situaţie deplorabilă. Sperăm să se îndrepte situaţia, asta-i viaţa! Nu aş pleca sub nicio formă, aş vrea să îmi duc mandatul până la capăt, dar nu în condiţiile actuale. Există şi riscul de faliment, există riscul de depunctare, dar sperăm să nu se ajungă acolo. O echipă care îşi construieşte stadion de 20 de milioane de euro să dispară, ar fi păcat. Toţi cei care şi-au făcut stadioane s-au dus în liga a patra”, a adăugat Petre Grigoraş. Pandurii Târgu Jiu va evolua în etapa următoare, pe teren propriu, cu Gaz Metan Mediaş.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Steaua – Pandurii Târgu Jiu 3-1 (1-1)

Stadion: Arena Naţională.

Marcatori:  Enache 21′, 54′ (penalty), Pintilii 51′ / Herea 33′

Steaua: Stăncioiu – Tamaş (Achim 46), Moke, Toşca, Momcilovic – Pintilii (Jakolis 73), O. Popescu – Enache, Boldrin (Bourceanu 46), De Amorim – Man. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

Pandurii Târgu Jiu: Stanca – Unguruşan, Mrzljak, Piţian (Pîrcălabu 70), Brâzan (Trifu 73) – Sânmărtean, Răuţă – Antal (Hlistei 22), Voiculeţ, Herea – Ţucudean. Antrenor: Petre Grigoraş

Cartonaşe galbene: Pintilii 48′

Cartonaşe roşii: –

Arbitrii: Cristian Balaj (Baia Mare), Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin); rezervă: Marcel Bîrsan (Bucureşti).

Observatori: Eduard Dumitrescu (CCA/Piteşti), Constantin Stătescu (LPF/Bucureşti).

REZULTATE ETAPA A XIX-A

Vineri, 2 decembrie

CSM Poli Iaşi – Concordia Chiajna 1-0

Sâmbătă, 3 decembrie

FC Viitorul – CSU Craiova 2-0

Duminică, 4 decembrie

FC Voluntari – Astra Giurgiu 1-2

ASA Târgu Mureş – FC Botoşani 2-0

Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 3-1

Luni, 5 decembrie

CFR Cluj – Poli Timişoara s-a încheiat după terminarea ediţiei

Gaz Metan Mediaş – Dinamo Bucureşti s-a încheiat după terminarea ediţiei

PROGRAM ETAPA A XX-A

Vineri, 9 decembrie

Poli Timişoara – FC Voluntari ora 17.00

CSU Craiova – CFR Cluj ora 20.30

Sâmbătă, 10 decembrie

Pandurii Târgu Jiu – Gaz Metan Mediaş ora 16.00

FC Botoşani – CSM Poli Iaşi ora 18.00

Dinamo Bucureşti – ASA Târgu Mureş ora 20.30

Duminică, 11 decembrie

Astra Giurgiu – FC Steaua Bucureşti ora 19.00

Luni, 12 decembrie

Concordia – FC Viitorul ora 20.30

CLASAMENT LIGA I

1. Steaua Bucureşti 19 11 4 4 26-15 37

2. FC Viitorul 19 11 3 5 24-17 36

3. CSU Craiova 19 10 3 6 26-20 33

4. Gaz Metan Mediaş 18 8 7 3 24-18 31

5. CFR 1907 Cluj 18 10 5 3 30-14 29*

6. Dinamo Bucureşti 18 8 5 5 31-21 29

7. FC Botoşani 19 7 4 8 23-19 25

8. Pandurii Tg. Jiu 19 6 6 7 20-24 24

9. Astra Giurgiu 19 6 5 8 19-25 23

10. FC Voluntari 19 6 4 9 25-27 22

11. CSM Poli Iaşi 19 5 4 10 16-21 19

12. Concordia 19 4 4 11 10-24 16

13. ASA Târgu Mureş 19 4 3 12 16-32 9**

14. Poli Timişoara 18 5 3 10 18-31 4***

Politica