Sterea a luat, din nou, aurul americanilor

După aurul obținut la edițiile de la Budapesta (2010), Frankfurt (2011), Miami (2012), Abu Dhabi (2013) și Malaga (2014), judoka Lena Sterea a cucerit, la Fort Lauderdale – Florida, al șaselea tiltlu mondial la veterani

Dacă în 2015 nu și-a putut apăra, din cauza unei accidentări, cele 5 titluri mondiale consecutive, Sterea și-a recâștigat supremația, la veterani, în Statele Unite ale Americii. În vârstă de 46 de ani, antrenoarea de la CSM Drobeta a urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere, după ce a învins-o, în limitele categoriei 57 kg, pe germanca Anke Heidrich. Delegația României a participat la Mondialul din Florida cu 10 sportivi, dintre care 9 bărbați, și, pe lângă aurul Lenei Sterea, a mai obținut două medalii de bronz. În clasamentul general, Franța a ocupat primul loc, cu 17 medalii de aur, 11 de argint și 14 de bronz, urmată de SUA (12 medalii de aur, 7 de argint și 21 de bronz) și Brazilia (9 de aur, 13 de aurgint și 18 de brnz). La Mondialele de la Fort Lauderdale – Florida au participat 999 de judoka veterani, din 63 de țări, 877 la masculin și 122 la feminin.”E a șasea mea medalie de aur și a doua obținută în SUA și tot în statul Florida. După Miami, acum a venit Fort Lauderdale. Sper să mai fie și alte orașe, de pe diferite continente. Atâta timp cât voi fi sănătoasă, voi avea ca target doar locul 1 la Campionatul Mondial de Judo pentru Veterani. Aceste trofee reprezintă o încununare a eforturilor mele fizice, morale și financiare, și nu mă voi opri aici”, a precizat Sterea. Înainte de primul său aur mondial, olteanca își trecuse în palmares bronzul și argintul la veterani.

Populare

Recomandări

Oltenia, sub cod portocaliu și cod galben de ploi torenţiale şi furtuni

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o...

Protest inedit al polițiștilor: Au donat sânge pentru a lipsi motivat de la serviciu

Zeci de polițiști au protestat, marți, într-un mod neobișnuit-...

Avertizare MAE pentru românii care merg în Bulgaria, Grecia sau Turcia

Ministerul Afacerilor Externe a emis o informare pentru cetățenii...