Pieton accidentat pe trecere, în centrul Craiovei

Redactia

Șoferul unui autoturism marca Cielor în timp ce conducea pe Calea București dinspre Piață spre Universitate  a acidentat un pieton care se angajase în traversarea marcajului pietonal de la Universitatea, pe culoarea roșu a semaforului.

Reclame

Polițiștii ajunși la fața locului au început cercetările, iar în urma testării cu aparatul etilotest a reieșit că pietonul avea o alcoolemie de 1,11  mg/l alcool. Victima era conștientă în urma impactului și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză urmează să să se întocmească dosar ăenal pentru vătămare din culpă.   

Reclame
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol