Conecteaza-te cu noi

Oltenia

Consilierii PSD-PLR au scumpit biletele de autobuz

Publicat

pe

Severinenii sunt nevoiţi să plătească mai mult pentru un bilet de autobuz începând din această lună. Aşa au decis consilierii PSD-PLR, ce deţin majoritatea în Consiliul Local Severin. Consilierii liberali s-au abţinut de la vot. Majorarea este de 12 la sută. Concret, un bilet care costa 2, 2  este acum 2,5 lei, un bilet de 3,1 lei va costa 3,7 lei. Un abonament de 69 de lei va ajunge la 85 de lei, iar  unul de 111 lei va costa 137 de lei. Viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan, a declarat că  s-a opus acestei majorări, însă propunerea a trecut cu votul consilierilor PSD şi PLR, liberalii abţinându-se de la vot.

„M-am opus categoric chiar dacă este o majorare de 12 la sută fiindcă nu mi se pare normal ca cetăţenii, în aceste vremuri destul de grele, să plătească mai mult la biletul de transport. Este de înţeles pe de o parte şi punctul de vedere al societăţii prestatoare de servicii transport că au crescut anumite costuri, dar pe altă parte trebuie, în final, să primeze interesul cetăţeanului,  care este să nu se crească tarifele”, a declarat viceprimarul Daniel Cîrjan.

Au şi ei dreptatea lor

SC TPU Drobeta SA Mehedinţi, transportatorul local, a mai făcut solicitare de scumpire şi în cursul lunii martie, dar atunci a fost respinsă în plenul Consiliului Local.  Societatea privată a revenit cu o nouă adresă şi în ultima şedinţă a Consiliului Local a fost aprobată majorarea tarifului pentru cursele regulate în municipiul Drobeta Turnu Severin.

„Suntem nevoiţi să revenim asupra acestei solicitări, prezentându-vă încă o dată cauzele ce ne-au determinat să solicităm majorarea tarifelor, astfel: creşterea preţurilor la materiale şi piese de schimb, creşterea asigurării de răspundere civilă auto obligatorie, creşterea salariului minim pe economie de la 850 de lei cât era în ianuarie 2014, la 975 lei începând cu ianuarie 2015. (…) În caz contrar suntem în imposibilitatea de a desfăşura cursele la standarde de calitate corespunzătoare pentru călători”, se arată în adresa trimisă Primăriei Drobeta Turnu Severin de către transportatorul local.

Continue Reading

© 2021. Toate drepturile rezervate.