Incendii pe sute de hectare de teren în mai multe județe, inclusiv în Mehedinți. Pompierii au fost chemați să intervină pentru a stinge flăcările.

La Godeanu, de exemplu, au ars 50 de hectare de litieră. Pompierii au luptat două zile cu flăcările. Incendii au fost semnalate și la Orșova, Ghelmegioaia, Tarnița, Bistrița, Dumbrava, Bala, Svinița și Stăncești.
„A venit primăvara, momentul în care natura se trezește la viață, iar zilele ar trebui să fie pline de bucurie și speranță. Din păcate, în loc să ne bucurăm de peisajele verzi și de aerul curat, pompierii mehedințeni sunt nevoiți să intervină pentru a stinge incendiile de vegetație uscată care devastează județul nostru. Doar în ultimele zile, sute de hectare de teren au fost mistuite de flăcări, iar incendiile s-au extins periculos către fondul forestier”, transmite ISU Mehedinți.
Reprezentanții Inspectoratului reamintesc că arderea vegetației uscate este interzisă.
“Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu ori pe timp de vânt. Nu utilizați focul deschis în zonele cu uscăciune avansată! Nu aruncați la întâmplare resturile de la țigări și chibrituri aprinse. Să protejăm natura, să respectăm munca pompierilor și să ne bucurăm de această primavară fără a o transforma într-un pericol pentru viață!”, mai menționează aceștia.