Craiova se află în fruntea celor trei mari proiecte de spitale regionale de urgență din România, potrivit declarațiilor făcute de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Deși inițial părea să fie cel mai întârziat, Spitalul Regional de Urgență Craiova este acum în cel mai avansat stadiu, iar contractul de construcție ar putea fi semnat chiar până la sfârșitul lunii iunie.
„Culmea, Craiova era ultimul şi a ajuns primul. Şi cred că acolo a fost o implicare directă a autorităţii locale care doreşte… E doamna primar şi nu pentru că e colegă de partid cu mine, dar este o realitate, îşi doreşti să ofere cetăţenilor un astfel de stabiliment medical. Aşteptăm finalizarea unor contestaţii şi procese la ea şi sper că, până la sfârşitul lunii iunie sau sfârşiul lunii iulie, finalizăm şi chestiunea asta, contestaţia şi începem să semnăm contractul”, a declarat Rafila, sâmbătă, în cadrul emisiunii Insider Politic, difuzată de Prima TV, potrivit Digi24.
La Craiova s-au finalizat deja etapele de proiectare și amenajare a terenului, iar în prezent se așteaptă soluționarea contestațiilor depuse în cadrul procedurii de licitație. Odată depășit acest pas, se va putea trece la semnarea efectivă a contractului de execuție.
Spitalul din Craiova face parte dintr-un amplu program național de construire a trei spitale regionale de urgență – alături de cele din Cluj și Iași – considerate investiții strategice în domeniul sănătății. Proiectele beneficiază de finanțare europeană și națională, cu un buget total de peste 150 de milioane de euro alocat de Guvernul României.
Ministrul a subliniat că toate cele trei unități medicale trebuie finalizate până la sfârșitul anului 2028, iar faptul că la Craiova s-au parcurs deja etapele esențiale reprezintă un pas important în această direcție.
Spitalul regional va avea o capacitate de 807 paturi pentru spitalizare continuă și 45 de paturi pentru spitalizare de zi, organizate în 6 centre medicale. Unitatea va oferi posibilitatea tratării a peste 250.000 de pacienți pe an. Investiția include și un heliport destinat inclusiv elicopterului Black Hawk S70, care va fi amplasat pe sol, cu acces direct către Unitatea de Primiri Urgențe.
Licitația a fost câștigată de companiile Construcții Erbașu (lider) – Concelex – Con-A Operations – Bog’Art, cu subcontractanții Supermedical, Eco Drill, Muzeul Olteniei Craiova, Coneco Romania, Schindler Romania, Professional Tech Construct.