„Trebuie să merg la o nuntă”. Prinși când furau trandafiri de pe domeniul public

Delia Pătru

Doi doljeni au fost amendați de poliția locală după ce au fost prinși furând trandafirii de pe domeniul public. Unul dintre ei a dat și o explicație halucinantă: „trebuie sa merg la o nuntă”.

Polițiștii au aplicat amenzi în cuantum total de 3.000 lei.

Este vorba de un tânăr de 18 ani, din Calopăr, care a fost surprins de polițiștii locali în părculețul „SF. Dumitru”, în timp de tăia trandafirii. De asemenea, o tânără de 27 ani, din Craiova a fost depistată în timp ce rupea florile de pe scuarul bulevardului 1 Mai.

”R.C.N., 18 ani, din Calopăr – a fost surprins de polițiștii locali în părculețul „SF. Dumitru”, în timp de tăia trandafiri, iar numita P.A.V., 27 ani, din Craiova a fost depistată în timp ce rupea florile de pe scuarul bulevardului 1 Mai„, spun polițiștii locali.

Distribuie acest articol