marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Elevii români, pe locul 2 în lume la Olimpiada internațională de fizică

Elevii români au obţinut patru medalii de aur şi una de argint la Olimpiada Internaţională de Fizică, organizată online de Elveţia şi care a reunit 369 de concurenţi, a anunțat duminică ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

„Un alt rezultat excepţional al elevilor români! La Olimpiada Internaţională de Fizică (IPhO2022), echipa României a obţinut un rezultat excepţional, clasându-se pe locul 2 la nivel mondial, fiind de departe cea mai bună echipă din Europa”, a scris, duminică seara, pe Facebook, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

„Felicit elevii români care au obţinut acest rezultat excepţional: Vlad Ştefan Oros, elev la Liceul „Grigore Moisil” Timişoara – medalie de aur, cel mai bun concurent european; Andrei-Darius Dragomir, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de aur; Alexandru Momoiu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de aur; Răzvan-Gabriel Marcu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de aur; George-Cristian Ardeleanu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de argint. Încă o dată, felicitări copiilor şi mulţumiri tuturor celor care au contribuit la această performanţă deosebită!”, a transmis Sorin Cîmpeanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acest rezultat deosebit obținut de elevii români la a 52-a Olimpiadă Internaţională de Fizică vine după o altă performanță – clasarea pe locul 1 în Europa și pe locul 5 în lume la Olimpiada internațională de matematică, desfășurată la Oslo.

Politica