vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cula Cernăteștilor, în pregătiri pentru deschidere

Cula Cernăteștilor, reabilitată de Consiliul Județean Dolj, își va deschide, în curând, porțile pentru a fi vizitată.

Lucrările de restaurare și consolidare a culei  din comuna doljeană Cernătești au fost recepționate. Monument istoric, cula urmează să devină un punct de reper pe harta obiectivelor de interes turistic din județ.

„Proiectul a presupus lucrări de consolidare a structurii, lucrări de restaurare și lucrări de finisaje interioare și exterioare. Cula se afla într-un proces avansat de degradare și impunea intervenții urgente pentru salvarea elementelor arhitecturale specifice construcției. Obiectivul a fost realizat cu ajutorul unei finanțări europene și a contribuției proprii a Consiliului Județean Dolj, valoarea proiectului depășind 2 milioane de lei”, a precizat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.
Acum au loc procedurile de dotare a monumentului istoric, astfel încât, în cel mai scurt timp, Cula Cernăteștilor va deveni un punct muzeal deschis publicului larg, după cum a mai arătat Cosmin Vasile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Scurt istoric

De când datează cula nu se ştie cu exactitate. Pornind de la faptul că satul figurează în documente din secolul al XVI-lea, tradiţii orale bazate pe genealogii şi etimologii, împing şi construcţia culei în timpul domniei lui Mihai Viteazul, din a cărui oaste a făcut parte „generalul de sabie”, Cernat, devenit ulterior spătar.

Mai verosimilă e datarea culei în secolul al XVIII-lea, fiind construită de familia boierilor Cernăteşti. De fapt, istoria locului consemnează faptul că încă din secolul XIV, din porunca domnitorului Mircea cel Bătrân, aici a fost ridicată o construcție militară de către viteazul Dimitrie Cernat. Din 5 octombrie 1597, din vremea lui Mihai Viteazul, datează prima atestare documentară a localităţii, prin care „Cernăteștiul din Dolj este închinat prin poruncă domnească Sfintei Mânăstiri de la Stăneşti”.
În imediata apropiere a culei, se află școala Petrache Cernătescu, cel care a fost inițiatorul învățăturii de carte și întemeietorul școlii din Cernătești în anul 1837.

Este evidentă semnificația militară inițială a acestor edificii. Culele sunt construcţii specifice secolelor XVIII şi XIX, apărute ca o necesitate firească pentru a oferi protecție. În esenţă, ele erau destinate a fi locuinţe ale boierilor, construite în vederea apărării avutului şi vieţii membrilor familiilor acestora împotriva invaziilor întreprinse de grupurile de jefuitori otomani, veniţi din sudul Dunării, dar și împotriva haiducilor sau a altor cete de atacatori, în acele vremuri tulburi. Aceste case special construite pentru a fi greu de cucerit, ridicate în zone strategice, jucau practic rolul unor fortificații militare care sporeau influența boierilor și le ofereau un avantaj militar în desele conflicte locale. Pe lângă funcţia sa de locuință, cula era o construcţie care îl apăra pe proprietar nu numai de primejdia din afară, ci şi de răzmeriţele posibile ale propriilor supuşi de pe moşie. Din această cauză, în jurul celor mai multe cule terenul era defrişat, pentru a nu permite apropierea atacatorilor fără să fie observați. Totuşi, cula Cernătescu nu era stingheră, ci făcea parte din ansamblul de construcţii al curţii Cernăteştilor, clădiri ce apar în fotografiile făcute înaintea Primului Război Mondial.

Carina Tătăranu, Cula Cernătești (resursă online)

Politica