marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

În ce investeşte Primăria, în 2020

Craiovenii sunt aşteptaţii astăzi, la prânz, în sala mare de şedinţe a Primăriei, pentru a dezbate proiectul de buget al oraşului pe 2020.

Municipalitatea propune, pentru investiţii în dezvoltarea oraşului, un buget de 84 milioane lei, la care se adaugă alte 127 milioane lei din proiecte cu fonduri externe nerambursabile.

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, spune că sumele pentru investiţii sunt mai mari decât anul trecut.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Bugetul de anul acesta este mai mare decât anul trecut, pe investiţii, atât la investiţii din bugetul local, cât şi la cele din fonduri europene. Anul trecut am avut cea mai mare valoare a investiţiilor din bugetul intern din ultimii 10 ani, iar anul acesta va fi şi mai mare”, a precizat primarul Craiovei, pentru Jurnalul Olteniei.

Mihail Genoiu a trecut în revistă şi câteva dintre proiectele spre care ar urma să îndrepte banii din bugetul local al Craiovei, afirmând că este vorba despre mai multe proiecte „mari”.

„Din banii bugetului local avem mai multe proiecte mari. Cel mai important dintre toate este finalizarea stadionului de atletism unde este alocată o sumă de 21 milioane lei, ceva mai puţin decât suma de anul trecut care a fost undeva la 25 milioane. O sumă foarte mare, peste 30 milioane lei, se va duce spre investiţiile din străzi. Se împarte deja o sumă de aproape 20 milioane pe pachetul vechi de străzi, cele 87, dar şi o sumă de încă 10 milioane care vine pe un pachet nou şi am promis craiovenilor că nu vom aştepta finalizarea celor 87 ci vom merge în paralel cu mai multe pachete. O altă sumă este destinată celui de-al treilea pachet de 100 de străzi pentru care licitaţia de proiectare porneşte zilele acestea.

Sunt sume importante care, chiar dacă se referă la un credit BERD, până la urmă creditul este rambursat tot din banii locali, pentru acest sediu al Primăriei a cărui reabilitare va începe anul acesta. Tot pe pachetul BERD este o reabilitare de şase unităţi de învăţământ, în mare parte grădiniţe şi şcoli generale.

O sumă destul de importantă se va duce către reabilitarea podului dinspre Melineşti, ieşit din garanţie. Bineînţeles, finalizarea piaţetei din Parcul „Romanescu”. O sumă de peste 2 milioane se va duce în reabilitarea esplanadei din Lăpuş, acea zonă cu grătarele peste parcare care reprezintă un pericol pentru copii. Avem proiect pentru staţii de încărcare a maşinilor electrice. Un alt proiect este pentru extinderea cimitirului de vizavi de Cimitirul Nord unde este o suprafaţă care a fost pregătită pentru Regia de Fond Locativ să o transforme în cimtir, iar studiul de fezabilitate îl facem noi”, ne-a declarat Mihail Genoiu, primarul Craiovei.

Edilul şef al urbei a precizat şi că 1,2 milioane lei vor fi alocaţi anul acesta pentru şcoala din Popoveni, aflată în reabilitare.

„Un proiect de foarte mare importanţă, la care personal ţin foarte mult, cu o sumă de aproape 1 milion lei alocată anul acesta, este GIS-ul, care înseamnă digitalizarea proceselor din cadrul Primăriei. Practic este o platformă electronică ce uneşte toate sistemele digitale informatice ale tuturor instituţiilor din Primărie şi din subordinea Primăriei”, a mai precizat Mihail Genoiu.

În ceea ce priveşte investiţiile din fonduri europene, municipalitatea are în derulare mai multe proiecte aflate în stadii diferite de implementare, după cum a afirmat edilul şef al urbei.

„Este vorba de proiectele de creştere a eficienţei energetice la grădiniţele Elena Farago, Floare Albastră, Piticot, Curcubeul Copilăriei, Căsuţa din Poveşti, Pheonix şi Ion Creangă, fiecare sunt în acest moment în stadiul de proiectare şi va începe apoi execuţia. Cele două şcoli, Mircea Eliade şi Gheorghe Ţiţeica, cu reabilitări totale, inclusiv construcţie nouă la una dintre ele, Liceul de Industrie Alimentară care are o sumă destul de mare alocată anul acesta – 2,8 milioane, Spitalul Clinic Victor Babeş are o sumă de aproape un milion euro alocată pentru partea de PT (n.r. Proiect tehnic) care va fi depus în cursul lunii martie şi apoi va începe execuţia. Reabilitarea Ambulatoriului de la Filantropia, la care este deja în adjudecare partea de execuţie, are prevăzută o sumă de aproape 2,8 milioane lei. Sper ca într-o lună să înceapă efectiv execuţia. Mai avem Casa Rusănescu, finalizarea podului din parc, Fântâna Popova, dar şi cele patru pachete de reabilitări de blocuri”, a spus Mihail Genoiu.

Continuă investiţiile şi în infrastructura de transport public a orașului.

„MOTRIC 1 – reabilitarea căii de rulare din zona Henri Ford, avem partea de PT şi o parte din execuţie, 1,7 milioane. MOTRIC 2 – Calea Severinului – cu 400 mii, depoul de tramvaie şi o parte din execuţie. Avansul de 30% la tramvaie pe care va trebui să îl dăm noi – 60,7 milioane lei. Ultima parte este legată de achiziţia celor 30 de autobuze, celelalte 16 intră în MOTRIC 1. Am garanţia că şi cele 30 de autobuze vor fi finanţate”, a conchis Mihail Genoiu, primarul Craiovei.

Politica