marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Liga a 3-a, seria a 4-a / CSO și CSU, doar egal

Trupa lui Naicu și echipa “satelit” a lui Mangia au obținut remize în etapa a 6-a din C4.

 

Dacă CSU 2 Craiova învinsese în prima etapă pe Centru de Pregătire Timișoara, din păcate CSO Filiași nu a mai repetat isprava și a terminat la egalitate jocul de vineri de la Combinat cu bănățenii. Oaspeții au deschis scorul contrar cursului jocului, Chera a marcat din interiorul careului, în minutul 32, dar la vestiare s-a intrat la egalitate. Cu un minut înainte de finalul primei reprize, Dinu a ridicat mingea peste un fundaş şi peste portar, apoi a împins-o cu latul de la doi metri După pauză echipa antrenată de Victor Naicu a mai ratat două șanse de gol, mai întâi prin Badea care a şutat bine de la zece metri, dar portarul de 14 ani al oaspeților a respins excelent (48), apoi prin Neacșu care a trimis în bară cu un şut de la 14 metri (79). În următoarea etapă, CSO Filiași se deplasează la Giarmata, pentru duelul cu Millenium din localitate.

La CSO Filiași au jucat: Nica (46 Nedeianu) – Calu, Tereche, Preda, Duma, Tudor (64 D. Stancu), Neacşu (80 Papa), Badea, Cruşoveanu, Dinu, Chivu (46 Borneci). De partea cealalată antrenorul timișorenilor Cristian Petcu s-a bazat pe: Dobre – Kovari, Tiereanu, Coroiu, Stoianovici, C. Jurj, Casian (63 Bănceanu), Peter (63 Trip), Chera, Burchele (90+1 Talpoș), Simandan (89 Popa).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tot în runda a 6-a, dar la Bălești, echipa a doua de la CSU a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată sâmbătă, în compania echipei Internațional Bălești. Antrenorul craiovenilor, Corneliu Papură, a folosit formula: L. Popescu – Trocan, Ion, Popov, Petre – Constantin, Enache, Buzan – Frăsineanu, Al. Popescu, Mihăilă. Pe parcurs i-a mai introdus pe Țoiu, Iuga, Dinu și Trancă. În urma acestui rezultat “satelitul” a rămas pe locul secund, iar în runda următoare o va întâlni pe stadionul “Extensiv” pe Cetate Deva, confruntarea fiind programată pe 10 octombrie, de la ora 15.00. Tot în etapa a 6-a s-au mai jucat meciurile: 29 septembrie, ora 17- CSM Lugoj – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 3-0 (Bogdan Bozian 3 – penalty, Eduard Olariu 86, Florin Lazea 90), AFC Hermannstadt 2 – CSM Şcolar Reşița 2-2 (Alexandru Preda 45+1, Ilie Solomon 88/Alin Liuba 44 – penalty, Cosmin Negoescu 53), Naţional Sebiş – ACS Ghiroda 2-0 (Dragoş Săulescu 32, Marco Enciu 70), CNS Cetate Deva – Şoimii Lipova 1-1 (Calvin Aly Tolmbaye 75 – autogol / Kevin Trabalka 44); 30 septembrie, ora 17 – ACS Şirineasa – Millenium Giarmata 4-0 (Marius Ioniţă 25, Marian Anghelina 35, Ovidiu Vezan 74, Daniel Cocină 80), iar Gloria Lunca Teuz Cermei a stat.

 

Etapa viitoare:

7 octombrie, ora 15

Millenium Giarmata – ACSO Filiaşi

Şoimii Lipova – ACS Şirineasa

ACS Ghiroda – Internaţional Băleşti

CSM Școlar Reșita – Naţional Sebiş

Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – Gloria Lunca Teuz Cermei

Centrul Naţional de Pregătire Timişoara – CSM Lugoj

10 octombrie, ora 15

CSU 2 Craiova – Cetate Deva

AFC Hermannstadt 2 va sta.
Clasament

1. CS Şirineasa 6 6 0 0 13-1 18

2. CSU 2 Craiova 6 4 2 0 10-2 14

3. CSM Şcolar Reşiţa 5 3 1 1 13-4 10

4. ACS Ghiroda 6 3 1 2 17-10 10

5. Naţional Sebiş 6 3 1 2 10-9 10

6. CSM Lugoj 5 2 3 0 9-5 9

7. CSO Filiaşi 5 2 2 1 5-2 8

8. Şoimii Lipova 5 1 2 2 8-7 8

9. CNP Timişoara 5 2 1 2 5-6 7

10. CNS Cetate Deva 6 1 3 2 10-11 6

11. Gloria Lunca Teuz Cermei 5 1 1 3 7-10 4

12. Internaţional Băleşti 6 1 1 4 5-9 4

13. FC Hermannstadt 2 6 1 1 4 6-15 4

14. Millenium Giarmata 6 1 1 4 6-15 4

15. Becicherecu Mic 5 0 0 5 1-19 0

 

Politica