marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Hoții de lemne în luptă cu jandarmii

Ieri, în jurul orei 19.00, în zona localităţii Amărăştii de Jos, o patrulă auto de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, aflată pe timpul executării unei misiuni de prevenire şi combatere a activităţilor ilegale cu material lemnos, a observat un tânăr care conducea o căruţă încărcată cu lemne.

Jandarmii din cadrul patrulei, au oprit căruţa respectivă, l-au identificat pe bărbat, iar în urma discuţiilor purtate de jandarmi cu tânărul, acesta a recunoscut că a luat lemnele din fondul forestier de stat.

Bărbatul a fost dus la postul de poliţie din localitate, pentru luarea măsurilor legale. Pe timpul deplasării a apărut un alt bărbat, din aceeaşi localitate, care a devenit agresiv şi violent, solicitând jandarmilor să-l lase în pace pe cel în cauză, acesta fiindu-i rudă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Între timp si-a făcut apariţia, cu o căruţă, un al treilea bărbat, care a manifestat o atitudine şi mai agresiva, punând de mai multe ori mâna pe o coasă. Jandarmii au intervenit, l-au imobilizat şi pe acesta, toţi trei fiind conduşi la postul de poliţie.

Primul bărbat a fost amendat cu suma de 800 lei, conform L. 171/2010, pentru ridicarea de material lemnos din fondul forestier de stat, iar ceilalţi doi tineri au fost sancţionaţi cu amendă in cuantum de 3000 lei, fiecare, conform L. 61/1991, pentru împiedicarea organelor de ordine în vederea îndeplinirii îndatoririlor de serviciu.

Foto: noi.md

Politica