Doi agenți de la Biroul Rutier Craiova au intervenit de urgență marți dimineață, pentru a salva viața unui bărbat care suferise o criză de epilepsie chiar în mijlocul străzii, pe Calea București. În timpul unei acțiuni de rutină pentru supravegherea traficului, agent principal Rîcu Marius Mădălin și agent principal Popescu Flavian au observat un bărbat care căzuse la pământ și s-a lovit la cap.
Fără să ezite, cei doi polițiști au reacționat prompt: i-au eliberat căile respiratorii, i-au scos limba pentru a preveni sufocarea și au aplicat corect măsurile de prim ajutor, potrivit procedurilor învățate, până la sosirea echipajului medical. Prezența de spirit și intervenția rapidă au fost esențiale în stabilizarea bărbatului, aflat într-o stare critică.
„Astăzi, pe strada Calea București, din Craiova, într-o zi obișnuită de serviciu pentru supravegherea, îndrumarea si controlul traficului rutier, colegii noștri, agent principal Rîcu Marius Mădălin și agent principal Popescu Flavian, polițiști în cadrul Biroului Rutier Craiova, au demonstrat ce înseamnă cu adevărat devotamentul față de oameni și meserie.
Au observat o persoană prăbușită pe stradă, în stare de inconștiență.
Fără ezitare, au intervenit imediat.
Fiecare secundă putea face diferența între viață și moarte, iar ei au știut asta.
Deși bărbatul prezenta o plagă deschisă, nu s-au lăsat cuprinși de panică.
Au acționat rapid, cu curaj și profesionalism, acordând primul ajutor până la sosirea echipajului medical.
Astfel de gesturi ne amintesc că în spatele uniformei se află OAMENI — curajoși, implicați, demni de respect și recunoștință.
Felicitări, Mădălin și Flavian! Sunteți un exemplu. Faceți cinste uniformei pe care o purtați”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.