CJ Dolj vrea Casa Studenților. Ce instituție se mută aici

Jurnalul Olteniei

Consiliul Județean Dolj vrea Casa Studenților din Craiova. În acest sens, urmează să ceară Guvernului României, trecerea clădirii din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale în domeniul public al Judeţului Dolj.

Clădirea ar urma să devină sediu pentru Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj, nou înființat. Instituția primește și cinematograful „Modern”. Două proiecte în acest sens vor fi supuse votului consilierilor județeni, în ședința din 28 mai.

„Prin Hotărârea nr. 307/2024 a Consiliului Judeţean Dolj s-a aprobat înfiinţarea Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Dolj, începând cu data de 01.01.2025, prin reorganizarea a două instituţii publice de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Dolj, care au fuzionat prin contopire, respectiv: Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Cornetti” Craiova, care a fost reorganizată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Dolj nr. 117/2004 în instituţie publică de spectacole, de repertoriu şi care funcţiona în baza dispoziţiilor O.G. nr. 21/2007; Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, care a fost reorganizat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Dolj nr. 164/2004 şi care funcţiona ca aşezământ cultural potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 118/2006. Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Dolj s-a înfiinţat ca instituţie publică – aşezământ cultural şi instituţie de spectacole sau concerte, cu personalitate juridică, de importanţă judeţeană, în subordinea Consiliului Judeţean Dolj, având sediul administrativ în municipiul Craiova, strada Jieţului nr. 19”, se arată în documentația Consiliului Județean (CJ) Dolj.

Administrația județeană vrea restaurarea clădirii de pe strada Jiețului, care este monument istoric, aici urmând să facă un muzeu al oamenilor de știință din Oltenia.

„În acest sens, U.A.T. Judeţul Dolj a depus proiectul „Reabilitarea şi punerea în valoare a monumentului istoric categoria B (casa) din strada Jiețului nr. 19 – actuala Şcoala Populară de Arte şi Meserii Cornetti” în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Prioritatea 7: Dezvoltare teritorială sustenabilă, Obiectiv specific 5.1: Promovarea dezvoltării integrate şi incluzive în domeniul social, economic şi al mediului, precum şi a culturii, patrimoniului natural, a turismului sustenabil şi a securității în zonele urbane”, conform CJ Dolj.

Pentru ca activitatea Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj să poată continua este nevoie de un nou sediu, iar reprezentanții administrației județene spun că cel mai bun spațiu ar fi Casa de Cultură a Studenților.

„Prin adresa nr. 751/13.05.2025, Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Dolj menţionează că în cadrul Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Cornetti” Craiova îşi desfăşoară activitatea peste 800 de elevi, din care mai mult de jumătate au studiu individual elev-profesor, iar restul au studiu pe grupe 5-8 elevi/grupă, pentru care sunt necesare clase su suprafaţa cuprinsă între 70-150 mp, inlcusiv vestiar pentru clasele de dans şi modeling. De asemenea, în cadrul noii instituţii funcţionează Secţia Ansamblul de Dans Popular „Maria Tănase” (prin preluarea personalului de specialitate din cadrul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” Craiova), care are un număr de 20 de dansatori pentru care este necesară o sală de repetiţii, vestiar şi grup sanitar, care să nu însumeze mai puţin de 150 mp. Ținând cont de faptul că sediul central din strada Jieţului nr. 19 va intra în reabilitare, de specificul şcolii şi al secţiilor din cadrul Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Dolj, este necesar un nou sediu pentru desfăşurarea activităţii centrului care, pe lângă spaţiile pentru clase, săli de repetiţii, sală de expoziţii, magazie, arhive şi birouri, să dispună şi de o sală de spectacole. În acest scop, Consiliul Județean Dolj a identificat un imobil situat în zona centrală a municipiului Craiova, pe strada Eugeniu Carada, nr. 10, respectiv Casa de Cultură a Studenţilor Craiova, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, imobil care are capacitatea de a acoperi necesitățile optime de funcționare a activității Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Dolj”, se mai arat în documentație.

Noua instituție a cerut și să primească drept de administrare asupra Cinematografului „Modern” din Craiova, un proiect în acest sens aflându-se pe masa consilierilor județeni în ședința de joi.

„Solicitarea se bazează pe necesitatea de a respecta prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 118/2006 privind organizarea și desfășurarea activității instituțiilor de spectacole și concerte, potrivit cărora instituțiile de spectacole și/sau concerte trebuie să dețină un imobil cu condiții tehnico-administrative necesare prezentării de producții artistice. Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj a fost înființat, începând cu 01.01.2025, ca așezământ cultural de drept public, funcționând ca instituție gazdă de spectacole și/sau concerte. În acest context, darea în administrare a Cinematografului „Modern” către Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj este esențială pentru înregistrarea instituției în Registrul Artelor Spectacolului”, potrivit CJ Dolj.

Distribuie acest articol