Mulți spun că dacă pui pe hârtie (fie ea și virtuală) ce ai pe suflet, printre altele, ajută la gestionarea emoțiilor considerate „negative” și reducerea stresului.
Deci, la treabă!
Salut! O spun din capul locului: nu sunt un jurnalist și n-am pretenția să fiu, vreau doar să las aici câteva gânduri.
Sunt un suporter al echipei de fotbal Internazionale Milano de aproximativ 30 de ani. Aseară, echipa mea de suflet a pierdut titlul în Italia.
Doare, nu atât pentru că nu am reușit să ne apărăm Scudetto câștigat anul trecut, cât simt că a venit Crăciunul, dar noi suntem Moșul care dă cadourile, nu copilul care le primește.
Se spune că noaptea e un sfetnic bun, dar de data asta nu m-a ajutat. N-am putut să adorm decât spre 4 dimineața și m-am trezit cu aceeași stare. M-am luat cu treabă toată ziua și nici asta n-a ajutat. Și chiar în timp ce scriu aceste rânduri sunt cu moralul, încă, la pământ. Nu sunt supărat pe echipă, sunt doar dezamăgit. Se putea face doar puțin mai bine și acum toată starea emoțională ar fi fost la 180 de grade.
Cine ar fi de vină?
E greu de ales un singur vinovat. Toți au o parte de vină. E un joc de echipă și așa cum nu e meritul doar a unei persoane la victorie, nu e nici vina unei persoane la înfrângere.
Pentru mine, toți poartă o parte de vină iar ordinea e următoarea:
- Proprietarul. Americanii de la Oaktree au preluat anul trecut conducerea clubului și au schimbat politica de transferuri. Cu ochii după bani, au cerut ca noile achiziții să fie jucători tineri care să poată fi crescuți și vânduți pe viitor. Astfel în loc să aducă jucători cu experiență, care știu să gestioneze momentele dificile, au adus jucători tineri pe bani puțini. Asta în timp ce Napoli, care a câștigat până la urmă titlul, a adus oameni cu experiență pe sume frumoase.
- Conducerea. Președintele Marotta a fost excesiv de conciliant. Practic a acceptat orice decizie luată de Ligă în timp ce omologul său de la Napoli a lăsat impresia că trage sforile în forurile decizionale. Pe lângă asta, deși au fost multe episoade în care brigăzile de arbitri ne-au defavorizat, nu a ieșit niciodată să tragă un semnal de alarmă. Ghici ce, antrenorul lui Napoli s-a plâns de arbitraje de la început. Și rezultatele le vedem…
- Antrenorul. Inzaghi face o treabă excepțională la echipă, dar păcătuiește cu încăpățânarea lui. Au fost niște episoade care s-au tot repetat și nu a încercat să modifice tactica. L-a tot schimbat pe Bastoni pe finaluri de meci, primind goluri după aceea și pierzând puncte, a insistat cu Bisseck pe linia de fund și Darmian pe bandă când probabil ar fi fost mai bine invers. Și aici s-au pierdut puncte.
- Jucătorii. Deși ei au fost pe teren, cumva celor mai mulți le găsesc o scuză. A fost un an infernal, nucleul de bază a jucat din 3 în 3 zile aproape tot anul: ba în campionat, ba în cupă, ba în Champions League, ba la naționale. Oboseala fizică și psihică s-a văzut pe final de campionat. La meciul retur din Champions League cu Barcelona, eu care am stat pe canapea și doar m-am uitat la meci am fost extenuat psihic și simțeam că nu mă mai țin picioarele… Balivernele aruncate cum că Inter are două echipe până la urmă au fost doar baliverne. Toate echipele au un lot de aproximativ 25 de jucători și rezervele noastre nu s-au ridicat la nivelul titularilor. Cu toate acestea, puteau face mai bine. Puțin mai multă atenție ar fi făcut diferența.
- Arbitrii. I-am lăsat la final dar vrem, nu vrem, și ei fac parte din joc. Nu acuz o intenție de a ne dezavantaja, dar au fost o grămadă de episoade similare judecate în moduri diferite care până la urmă ne-au dezavantajat. Jurnaliștii italieni au făcut o listă cu erorile arbitrilor împotriva lui Inter: cel puțin 10 grave dintre care 2 în meciurile cu contracandidata la titlu.
Și zeii ne-au întors spatele
Trecând de la cele lumești la Divinitate îmi vine să cred că până și zeii au fost de partea celorlalți. Dacă se spune că publicul e al 12-lea jucător, atunci Zeița Fortuna a fost al 13-lea, cu noroc, pentru Napoli. Mai mereu meciuri câștigate chinuit, din întâmplare. Noi, în schimb, record de bare lovite. Peste 20 în tot sezonul, 3 doar într-un meci cu Milan.
Cu toate acestea nici Zeul Fotbalului nu s-a lăsat înduplecat și nu a echilibrat balanța, drept pentru care rezultatul final.
Concluzie
A câștigat meritat Napoli campionatul? Din punctul meu de vedere, nu.
Fotbalul nu e matematică și atât. Rezultatul final ține de mai mulți factori. Napoli a avut luxul să joace doar un meci pe săptămână, a ieșit intenționat chiar din primul meci din Cupa Italiei, doar pentru a se concentra exclusiv pe campionat.
Inter a luptat pe toate fronturile: campionat, cupă, supercupă și Champions League fiind la un meci distanță de a disputa toate partidele posibile într-un sezon. 20 de meciuri în plus este enorm. Consumul de energie fizică și psihică este imens. Inter a jucat practic o jumătate de sezon în plus față de Napoli și a terminat în spate cu doar un punct. E prea puțin. Dacă ar fi fost o diferență de 16 puncte, cum a avut Napoli acum două sezoane, alta ar fi fost povestea, altele ar fi fost meritele.
Mergem înainte, că altă opțiune nu avem. Sâmbătă e de jucat un meci cum rar se mai întâmplă pentru echipele italiene: finala Champions League. O să revin. #amala
Interinho
