Mai mulți tineri au fost surprinși de camerele de supraveghere din Parcul Tineretului din Drobeta-Turnu Severin când distrugeau un foișor. Au lovit cu picioarele. Primarul Marius Screciu anunță amenzi și dosare penale și face apel la responsabilizare.
„În ultima perioadă, ne confruntăm cu tot mai multe acte de vandalism în oraș: bănci rupte, garduri distruse, locuri de joacă vandalizate și fântâni sparte.
Ceea ce vedeți în imagini este doar un exemplu, foișorul din Parcul Tineretului, distrus în plină zi, de un grup de tineri. Astfel de gesturi nu doar că ne distrug locurile de relaxare, dar consumă bani și resurse ce ar putea fi folosite pentru modernizarea orașului nostru.
Nu vom accepta astfel de comportamente! Cei care aleg să vandalizeze vor fi identificați, vor primi amenzi și li se vor face dosare penale!
Fac un apel către toți severinenii, să fim mai responsabili și să avem grijă de orașul nostru! Numai împreună putem păstra Severinul curat, sigur și primitor pentru toți”, a scris Marius Screciu, pe facebook, acolo unde a și publicat imaginile.