Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a inaugurat luni, în comuna Studina din Olt, alături de primarul liberal Marian Vasile, reţeaua de gaze naturale ce alimentează mai multe localităţi din judeţ. El a menţionat că, în timp ce comuna Studina are sistem de alimentare cu gaze naturale, municipiul Drobeta Turnu Severin, încă nu are o asemenea reţea.
„Nu am venit aici să facem politică, am venit să inaugurăm şi să ne bucurăm de un obiectiv cât se poate de important pentru regiunea de sud a ţării, pentru judeţul Olt, pentru mai multe comune şi ca să înţelegeţi că nu am ţinut cont că este proiectul primarului din Studina, acest proiect are în componenţă şi vine şi trece şi prin alte comune care au primar de altă culoare politică. Pentru mine a contat foarte mult ce se face pentru oameni, iar în Oltenia, oltean fiind, cunoscând foarte bine tot ce se întâmplă şi la mine în Dolj şi aici în Olt şi la Vâlcea şi în Gorj şi în Mehedinţi – şi apropo de Mehedinţi şi apropo de Studina – ieri, la Drobeta Turnu Severin, am vorbit despre faptul că este singurul municipiu reşedinţă de judeţ care nu are reţea de gaze. Iată, Studina are reţea de gaze, iar în municipiul Severin, în continuare, oamenii pregătesc mâncarea folosind gaz de la butelie. Gazul înseamnă mai mult decât energie; înseamnă modernizare, confort, un semn al normalității aici, acasă. Nu este posibil ca în anul 2024 oamenii să trăiască rupți de civilizație. Au nevoie de standarde minime şi condiţii pentru ca într-o localitate oamenii să trăiască mai bine”, a spus Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.ro.
Primarul localității a spus că proiectul privind reţeaua de gaze naturale din localităţile menţionate, are o valoare totală de 86,11 milioane lei. Preşedintele PNL a subliniat importanţa investiţiilor pentru zona de sud a ţării.
„Şi în sudul ţării este nevoie de proiecte, este nevoie de infrastructură, este nevoie ca oamenii să simtă cu adevărat că România se dezvoltă şi că Oltenia nu este uitată de tot ceea ce înseamnă proiecte mari de infrastructură, investiţii şi în mod aparte de ceea ce poate să reprezinte acel minim standard care este normal pentru anii în care trăim”, a mai explicat Nicoale Ciucă, Președintele Senatului României și președintele PNL.
Primarul localităţii Studina, candidat pe primul loc pentru Senat pe lista PNL Olt, a punctat că sistemul de alimentare cu gaze inaugurat luni are capacitatea de asigura extinderea reţelei de gaze în multe comune din sudul judeţului.
„Această investiţie va reuşi să ducă gazul în toată zona de sud a judeţului Olt şi este un proiect pentru toată zona de sud, va deservi utilitatea confortului casnic şi nu numai pentru zeci de mii de oameni”, a spus primarul localităţii Studina.
Obiectivul investiţiei este creşterea gradului de interconectivitate la reţeaua de transport şi distribuţie gaze naturale prin construirea unei reţele noi de distribuţie gaze naturale cu o lungime de aproximativ 130,517 kilometri care asigură minimum 3.722 de branşamente în comunele Studina, Grădinile şi Brastavăţu.
sursa foto: FB/Nicoale Ionel Ciucă