marți, octombrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

La muncă, prin „Șomaj”

Peste o mie de mehedințeni s-au angajat, de la începutul anului, cu sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mehedinți. Aproape jumătate sunt femei, iar cei mai mulți au vârsta peste 45 ani.

„În perioada 01.01.2024 – 30.06.2024, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Mehedinți au fost încadrate în muncă 1.334 persoane, dintre care 609 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 778 au peste 45 de ani, 203 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 82 au între 30 și 35 de ani, iar 271 sunt tineri sub 30 de ani .

Policlinica Buna Vestire Craiova

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 661 provin din mediul urban, iar 673 persoane sunt din mediul rural”, au transmis reprezentanții AJOFM Mehedinți.

În ceea ce privește nivelul acestora de pregătire, cele mai multe persoane au studii liceale (565), urmate de cele cu studii gimnaziale (374).

Conform AJOFM Mehedinți, numărul celor cu studii profesionale este de 235, 91 cu studii superioare, 38 cu studii primare si 31 cu studii postliceale.

„Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Mehedinți, 538 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în intervalul 01.01.2024-30.06.2024, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 4.987 persoane”, au adăugat reprezentanții AJOFM Mehedinți.

Politica