luni, mai 20, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Medicii de familie și din ambulatoriu și-ar putea opri activitatea în vară: ”Situaţia este foarte gravă”

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Ambulator, dr. Cosmin Alexandrescu, a tras un semnal de alarmă, miercuri seară, privind o posibilă modificare a punctului de consultaţie, de la 1 iulie, ceea ce ar putea duce la probeme mari în activitate. Dacă Ministerul de Finanţe nu găseşte bani, medicii din ambulator şi cei de familie, spune, Alexandrescu, vor fi obligaţi să oprească activitatea, transmite News.ro.

”Se pare că situaţia nu este roz. În 18 ianuarie, când am avut negocierile cu CNAS, s-a convenit o menţinere a valorii punctului până la data de 1 iulie, numai că această menţinere a punctului până la 1 iulie s-a făcut prin rostogolirea banilor din bugetele trimestrelor 3 şi 4, urmând ca de la 1 iulie să se facă o nouă socoteală şi se va ajunge la o nouă valoare a punctului”, a declarat medicul Cosmin Alexandrescu, miercuri seară, la Medika TV.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Medicilor de Ambulator, punctul de consultaţie se va prăbuşi, dacă Ministerul de Finanţe nu găseşte bani.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Problema este că dacă Ministerul de Finanţe nu va reuşi să găsească sumele necesare pentru a acoperi deficitul actual din semestrul al doilea al anului, punctul se va prăbuşi. Iar dacă se va întâmpla acest lucru, probabil că vom fi obligaţi să oprim activitatea. Nu se va mai putea susţine”, a mai declarat Alexandrescu.

Medicul consideră că în acest moment situaţia este gravă, mai ales că toate costurile au crescut.

”Situaţia este foarte gravă în acest moment pentru că pentru un medic specialist sau primar, mă refer la gradul profesional, din ambulatoriul de specialitate, dacă este la începutul carierei sau dacă lucrează într-o localitate cu populaţie mai mică, deci dacă nu are cum să îşi facă maximum de puncte posibil, este în momentul de faţă în situaţia de a aduce bani de acasă. Aceasta în condiţiile în care toate au crescut din punct de vedere a costurilor. Au crescut costurile, a crescut inflaţia, au crescut preţurile. Nu se mai poate susţine activitatea unui cabinet, în aceste condiţii. Să nu uităm, medicii specialişti nu lucrează doar cu creionul, marea majoritate a lor au nevoie de aparatură. Aparatura costă, consumabilele costă. Din ce? Nu avem cum să supravieţuim”, a mai spus Alexandrescu care a adăugat că este într-un permanent dialog cu reprezentanţii CNAS peaceastătemă.

spot_img
spot_img

Politica