Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj (IJJ) împreună cu Gruparea de Jandarmi Mobilă „Fraţii Buzeşti” Craiova au prezentat, marți, bilanțul pe prima parte a acestui an. Astfel, misiunile jandarmilor a crescut cu 8% față de prima parte a anului trecut.
„La nivelul județului Dolj am organizat și desfășurăm mai multe activități, atât în spațiul public, cat și în unitate. Am desfășurat o campanie de plantare de arbori, defășurăm și o campanie de donare de sânge. În perioada menționată am efectuat mai multe misiuni pentru siguranța cetățenilor. Combatem fenomenul infracțional. Am avut până acum 2.800 de misiuni specifice, angrenând peste 8 mii de jandarmi. Mai mult față de ceea ce privește anul 2023”, a declarat Colonel Laurențiu Vînturiș, inspector șef al IJJ Dolj.
În ceea ce privește combaterea traficului de droguri au fost organizate 18 acșiuni și s-au constatat 13 fapte de natură penală. În urma misiunilor executate de jandarmii de la ampele structuri, au fost aplicate 1419 de sancțiuni în valoare totală de aproximativ 260.135 lei.
„Am organizat până acum, în trei luni de zile, am executat 1.580 de misiuni. Atât pe palierul de ordine publică, cât și pe activitățile cetățenilor în ceea ce privește manifestările sportive și religioase. Am avut sprijilul colegilor de la poliție, BCCO și DIICOT. Consumul și combaterea traficului ilicit de droguri este o prioritate pentru noi. Permanent desfășurăm acțiuni, atât în mod independent, cât și acțiuni în sprijinul altor instituții care au ca obiect în mod direct prevenirea și combaterea acestui fenomen. În această perioadă amconstatat 43 de infracțiuni în acest fel. Au mai fost constatate 1.419 de infracțiuni, la legea privind încălcările pe linia ordinii publice. 123 de fapte de natură penală, 81 dintre ele în mod independent”, a declarat Cosmin Mirea, comandantul Grupării de Jandarmi Mobilă „Fraţii Buzeşti” Craiova.
În contextul aderării României la spațiul Schengen, controalele la frontierele aeriene și maritime sunt eliminate. Cu toate acestea, a fost operaționalizat un nou sistem de verificare, prin intermediul aplicației mobile EDAC. Miercuri se împlinesc 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.