sâmbătă, iulie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Căsătorii de o zi de Dragobete, la peste 1.500 de metri

Îndrăgostiţii sunt invitaţi să spună „Da” de Dragobete la Cabana Bârcaciu, aflată la peste 1.500 de metri în Munţii Făgăraş, unde vor primi un certificat de căsătorie, valabil o singură zi, evenimentul fiind „udat” cu un pahar de afinată, dar și cu renumitul ceai din bujor de munte şi sirop din muguri de brad.

Totul se va întâmpla sâmbătă, 24 februarie, în cadrul unei ieşiri în natură organizată în cadrul Programului Anii Drumeţiei, la care sunt invitaţi atât îndrăgostiţii, cât şi iubitorii potecilor de munte.

„Este un traseu deosebit de frumos, care pleacă de la Cabana Poiana Neamţului şi şerpuieşte până pe muchia Scărişoarei. De la Cabana Bârcaciu, vom urca pe Platoul Scărişoara, loc în care Creasta Făgăraşilor oferă un spectacol de neuitat”, spune Nicoleta Ocneriu, ghid Anii Drumeţiei, potrivit Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În anul 2022, la Gala Ecoturismului, Cabana Bârcaciu a ocupat a doua poziţie în clasamentul celor mai apreciate cabane montane din judeţul Sibiu.

Înscrierile se fac pe www.aniidrumetiei.ro , secţiunea „Drumeţii”.

Programul „Anii Drumeţiei” este iniţiat şi finanţat de CJ Sibiu în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăţi infrastructura de drumeţie din judeţ şi de a promova activităţi specifice ecoturismului.

Politica