Cum să furi un milion de euro și să scapi de pușcărie. Ciolacu o dă exemplu pe Shakira

Delia Pătru
Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu se declară dispus să facă un pas în spate și să modifice legea amnistiei evazioniștilor, al cărei inițiator a fost alături de Nicolae Ciucă și care prevede că cei ce încalcă legea, dar achită prejudiciul, mărit acum la 1 milion de euro, scapă de pușcărie.

  • „Dacă experții de la parchete au alte puncte de vedere, o să modificăm. S-a făcut o estimare că ceea ce a funcționat până acum a fost o tâmpenie. Au făcut alte state înaintea noastră aceste estimări si a reieșit că prioritatea oricărui stat este încasarea banilor.
  • Dacă de la parchete îmi vine că nu e bine, nu am nicio problemă să modificăm.
  • Au făcut Germania, toată lumea. Marcel Avram este un caz celebru. Patronul de la Bayern Munchen – un celebru caz, Shakira, Messi, toată lumea! Le-au luat banii dublu și asta este. Nu că le luăm 15%, ci le luăm dobânzi, penalități, plus 15%.
  • Vreți să-i băgăm în puscărie? Nu am o problemă, dar problema este că în ultimii 10 ani nu am băgat pe nimeni. Ah, pe Gică Popescu, bun, am dat lovitura! Și a și plătit prejudiciul. E falsă tema!”, a declarat Marcel Ciolacu, înaintea ședinței de vineri a Guvernului, potrivit hotnews.ro

Parlamentul a votat în urmă cu o zi un proiect de lege care scade pedepsele pentru cei care produc prin evaziune fiscală prejudicii de până la un milion de euro, iar în cazul în care sunt prinşi, aceştia pot scăpa total de răspunderea penală dacă achită prejudiciul plus 15%.

USR şi Forţa Dreptei au sesizat miercuri Curtea Constituţională pe legea Ciucă-Ciolacu care îi scapă pe evazioniștii fiscali de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub un milion de euro.

„În realitate, este, de fapt, o lege care nu face altceva decât să-i ajute pe marii evazionişti din România. Ăsta este scopul principal. Al doilea scop este acela de a avea pârghii împotriva oamenilor de afaceri, a celor care fac afaceri corecte în România. Atacăm această lege, pentru că ea este cel puţin la fel de nocivă ca legea lui Rădulescu – „Mitralieră” din anii trecuţi (…), care propunea anumite amnistii”, a declarat Stelian Ion, la Parlament.

Marcel Ciolacu a susținut și miercuri că, de fapt, „dezincriminarea faptelor nu există”.

  • „Respectivul a încălcat legea, iar a doua oară când încalcă legea se duce la pușcărie. Eu nu am fost inițiatorul, a fost un amendament. Eu nu sunt nici judecător, nici procuror. Pe mine nu mă interesează să bag pe nimeni la pușcărie. Responsabilitatea mea e să fac un buget sustenabil. Pe mine mă interesează banii pe care trebuie să mi-i dea înapoi”, a susținut premierul.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea unor măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale.

Legea care protejează marii evazioniști prevede că cei care fură între 100.000 de euro și 1 milion de euro, dar înapoiază banii, plus prejudiciul, scapă nepedepsiți.

De asemenea, dacă cei care comit fapte de evaziune fiscală recunosc infracțiunile comise înainte ca organele de urmărire penală să fie sesizate, vor avea sacțiunile reduse la jumătate.

Legea nu le permite celor care comit evaziune fiscală de mai multe ori într-un interval de cinci ani să beneficieze de prevederile prin care sunt scutiți de pedeapsa cu închisoarea.

Alte prevederi din lege sunt ca faptele de evaziune care depăşesc 10 milioane de lei să intre în atenția Direcției Naționale Anticorupție și vor fi pedepsite cu închisoarea până la 5 ani.

Proiectul a fost respins iniţial şi adoptat ulterior, după reluarea votului, la solicitarea liderilor grupurilor parlamentare PSD şi PNL, cu 70 de voturi „pentru”, nouă voturi „împotrivă” şi şapte abţineri.

Distribuie acest articol