duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Grup infracțional organizat în trafic de migranți, destructurat

Polițiștii doljeni au destructurat un grup infracțional organizat care se ocupa cu trafic de migranți, în formă continuată și complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, în formă continuată.

Astfel, din cercetările poliției a reieșit că, începând cu luna septembrie, membrii unui grup infracțional organizat, constituit în județul Dolj, ar fi racolat, îndrumat, adăpostit, transportat și transferat migranți, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României cu destinația finală Europa de Vest. Aceștia luau pentru fiecare migrant între 500 și 1.000 de euro.   

Persoanele erau preluate de pe malul bulgăresc al Dunării și erau transportate cu bărci pneumatice, iar după intrarea pe teritoriul României ar fi fost conduși pe jos, până la autovehiculele care i-ar fi preluat și transportat spre granița de vest. Au fost oprite trei astfel de transporturi, fiind identificați 57 de migranți, de origine siriană.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, au fost puse în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județele Dolj și Mehedinți, în urma cărora au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă. Procurorii D.I.I.C.O.T. au reținut 8 persoane, pentru 24 de ore, ulterior fiind arestate pentru 30 de zile.

spot_img
spot_img

Politica