sâmbătă, iulie 27, 2024

Ultima ora

Sport

300 de euro, șpaga cerută de polițiști șoferilor opriți în trafic

Nouă polițiști au fost reținuți după ce au fost prinși că luau mită de la șoferii opriți în trafic. Agenții aveau și complici, care îi obligau pe șoferi să greșească. Chiar și 300 de euro ajungea să fie taxa pentru cei care nu voiau să fie amendați sau să rămână fără permis.

Potrivit Digi24, verificările în acest dosar au început în urma unui telefon pe care l-au primit anchetatorii de la Direcția Generală Anticorupție, în care cineva denunța comportamentul polițiștilor din Huși, faptul că cer mită de la șoferi și, spun anchetatorii, există probe în acest sens. Începând cu vara acestui an, polițiștii ar fi primit sume de bani care începeau de la sute de lei și ajungeau până la 1.500 de lei, pentru a nu-i sancționa pe șoferi.

Mai mult, aceștia aveau și complici în trafic care îi ajutau și îi încurcau totodată pe șoferi. Agenții îi puneau pe doi șoferi să meargă încet cu mașina, în fața altor conducători auto, în zone marcate cu linie continuă, unde nu era permisă depășirea. Când cei din urmă își pierdeau răbdarea și depășeau erau opriți imediat de către polițiști, care le cereau mită ca să nu îi sancționeze. Banii erau împărțiți la sfârșitul turei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sunt 8 agenți de la Poliția din Huși și un polițist de Frontieră care au fost reținuți în acest dosar și urmează să ajungă în instanță cu propunere de arest preventiv. De asemenea, unul dintre complici este cercetat sub control judiciar, mai scrie digi24.ro

Foto: arhivă

Politica