sâmbătă, iulie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova. O mamă reclamă: Limbaj vulgar la Balul Bobocilor C.N. Carol I

O mamă din Craiova reclamă, într-o sesizare transmisă Jurnalul Olteniei și altor publicații locale, că la evenimentul Balul Bobocilor de la Colegiul Național „Carol I” trupele care au urcat pe scenă au avut în repertoriu piese cu limbaj vulgar. Femeia, care nu și-a dezvăluit identitatea, scrie, în textul transmis pe adresa de e-mail a redacției, că a mers la bal să-și supravegehze fiica, împreună cu alte mame, și că a fost oripilată de ceea ce a auzit. La Colegiu nu a ajuns însă nici o reclamație.

„Vă scriu în calitate de mămică a unei fetițe ce este elevă în “prestigioasa” instituție școlară Colegiul Național CAROL I din Craiova.

Joi, 23 noiembrie 2023 elevii au avut evenimentul Balul Bobocilor ce s-a desfășurat în incinta Casei de Cultură a Studenților din Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fiica mea abia aștepta acest eveniment ce marca pentru ea începutul vieții de liceu. Fiind o elevă ce a intrat la acest liceu cu o medie mare, am fost de acord cu participarea la acest eveniment, deși recunosc că îmi era frică să nu i se întâmple ceva acolo.

Nu am nimic cu desfășurarea evenimentului în sine pentru că am văzut foarte mulți elevi frumoși și talentați din liceu pe scenă, iar aceste evenimente reprezintă un loc în care ei se pot cunoaște și se pot împrieteni mult mai bine decât la școală.

Am decis să îmi cumpăr, împreună cu alte mămici, bilete și să ne supraveghem copiii de la distanță fără că ei să știe că suntem și noi acolo.

Totul a fost bine până în momentul în care pe scenă au apărut artiștii invitați de către liceu: Marko Glass & Bvcovia (am căutat afișul evenimentului să văd exact cum se scrie).

Aici a început oripilarea, atât a mea cât și a celorlalte mămici care erau șocate la fel ca și mine. Versuri gen: “mă fac praf”, “mă fac c…”, “s..”, “cine urmează la tras”, “te f…”, “t…” și multe alte cuvinte obscene și îndemnări la comportament trivial m-au lăsat cu gură căscată.

Am ieșit afară, mi-am sunat fiica și am chemat-o acasă motivând că nu mă simt bine și am nevoie de ea.

Sunt curioasă de câteva aspecte:

– Colegiul Național CAROL I așa vrea să îi educe pe acești tineri (marea majoritate din cei prezenți aveau vârste cuprinse între 14 și 16 ani)?

– ISJ DOLJ are cunoștință de artiștii invitați de conducerea acestui liceu la un eveniment ce ține de școală și care implică minori?

– de ce pe afiș sau pe bilete nu a fost scris că este un eveniment dedicat persoanelor majore?

  • de ce părinții nu au fost informați înainte de către școală (profesori, diriginți etc) despre tipul de limbaj folosit în cadrul concertului”, susține femeia în textul transmis presei.

Organizator al balului a fost o firmă din Craiova, înființată anul trecut, care a fost aleasă de Consiliul Reprezentativ al Elevilor, după cum susțin reprezentanții Colegiului.

foto arhiva

Politica