George Buhnici a pierdut procesul cu CNCD la Curtea de Apel și trebuie să plătească o amendă de 3.000 de lei pentru declarațiile despre ”femeile cu vergeturi pe plajă”. Instanța a redus amenda inițială de 20.000 de lei dată de CNCD la 3.000 de lei. Decizia nu e definitivă și poate fi atacată, scrie g4media.ro
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) îl amendase în august 2022 pe influencerul George Buhnici cu 20.000 de lei pentru declarațiile despre ”femeile cu vergeturi pe plajă” pe motiv că ele reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la deminitate umană. Hotărârea a fost adoptată în unanimitate de voturi.
În cadrul unui interviu din luna iulie a anului 2022 acordat „XNS”, emisiune difuzată de Antena 1, George Buhnici a făcut declarații halucinante.
„Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu as vrea să mi se interpreteze, suntem la un festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeți pe la sală fetelor!
„Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”, a declarat Buhnici la vremea respectivă.
„Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele. Jur. Uită-te la ea!” Câți ani îi dai?”(…) Băi, dacă îți spun vârsta adevărată o să înțelegi că e minoră, că dacă scazi cât i-ai dat tu cu cât are ea, minoră iese”, a mai adăugat el.
La 10 zile după ce a vorbit despre femeile cu vergeturi și celulită, vloggerul a prezentat scuze și a spus că a făcut acele declarații „probabil din dorința de a șoca și de a impresiona audiența”.