Tânăr prins cu substanţe interzise

Delia Pătru

Un tânăr de 24 de ani din Severin, care deținea substanțe interzise, a fost depistat de jandarmi pe o stradă din municipiu.

Potrivit unui comunicat, jandarmii se aflau în misiunea de patrulare, vineri, 22 septembrie a.c., când au observat la intersecția străzilor Călugăreni cu Crișan, din Drobeta Turnu Severin, un bărbat care a schimbat brusc direcția de deplasare la vederea echipajului. Având în vedere comportamentul suspect al bărbatului, jandarmii au procedat la interceptarea și legitimarea acestuia.

”În urma verificărilor, s-a constatat că este vorba despre un severinean de 24 ani, asupra căruia a fost găsită o folie de staniol ce conținea fragmente vegetale de culoare verde-oliv, cu miros înțepător. Bărbatul le-a declarat jandarmilor că a achiziționat substanțele interzise de la o persoană necunoscută, pentru consum propriu”, potrivit Jandarmeriei Mehedinți.

Pe numele suspectului, jandarmii au întocmit actele necesare începerii urmăririi penale, conform prevederilor articolului 4, alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Actele întocmite, împreună cu bunurile ridicate au fost predate către Serviciul de Combaterea a Crimei Organizate Mehedinți, pentru continuarea cercetărilor.

Distribuie acest articol