miercuri, octombrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Cereale cu fecale într-un magazin din Mehedinți

Pericol pentru sănătatea publică! Comisarii de la Protecția Consumatorului Mehedinți au găsit într-un magazin non-stop din județ produse din carne alterate, cereale vrac infestate cu materii fecale de provenind și de la rozătoare și de la animale din curtea depozitului, dar și mucegai în spațiile de depozitare.

Magazinul, din Șimian, a fost verificat după ce un client a reclamat că a cumpărat produse expirate, cu etichetă falsă.

„O echipă de comisari din cadrul CJPC Mehedinți a efectuat o acțiune de control în urma căreia au fost constatate abateri: produse neconforme (carne de pasăre prezentând arsuri de congelare); sticle sifon cu apă de izvor, refolosibile, neigienizate fără elemente de etichetare, fără protecție recipient; preparate din carne alterate; produse alimentare fără elemente de identificare; produse depozitate necorespunzător sub acțiunea directă a razelor solare (băuturi răcoritoare, apă minerală, mâncare pentru animale); spații de depozitare necorespunzătoare prezentând infiltrații, mucegai, urme ale prezenței rozătoarelor; pește și preparate din pește, care trebuiau sa fie păstrate în stare congelată, au fost găsite expuse la temperatura mediului ambient, nerespectandu-se prevederile producătorilor; produse expirate; se utiliza o singură balanță pentru cântărirea atât a produselor de origine animală, comercializate vrac, cât și pentru cântărirea celor agricole, chimice, industriale, a cerealelor; cereale vrac, depozitate direct pe paviment, care erau infestate cu materii fecale provenind și de la rozătoare și de la animale din curtea depozitului”, potrivit Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Comisarii au dispus sistarea temporara temporară a activității magazinului, până la remedierea tuturor abaterilor constatate.

Politica