miercuri, octombrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

A murit când încerca să stingă un incendiu

Un bărbat de 55 ani, din Pleșoiu, Olt, a murit în timp ce încerca să stingă un incendiu de vegetație uscată. Victima ar fi un polițist de la Imigrări Olt.

Trupul bărbatului a fost dus la morgă.

„La data de 12 septembrie 2023, în jurul orei 14:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană se află în stare de inconştienţă pe un teren extravilan al comunei Pleșoiu, județul Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Găneasa. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din comuna Pleșoiu, a decedat în timp ce încerca să stingă un incendiu de vegetație uscată izbucnit pe un teren agricol, din comuna Pleșoiu.

Trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cauzei decesului.În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”- IPJ Olt

Politica