marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Rezidenții cu note mici, trimiși să se facă medici de familie

Ministrul Alexandru Rafila i-a trimis pe rezidenții cu note mici să se facă medici de familie. Vorbim despre cei care au obținut punctaje chiar mai mici de 5 și despre care ministrul Sănătății spunea, până de curând, că trebuie să se mai pregătească înainte de a intra în sistem. Schimbarea totală de atitudine vine ca urmare a nemulțumirii a peste 200 de rezidenți care, deși au obținut punctaj mic la examen, au fost admiși și apoi au rămas fără loc.

Ministrul își argumentează decizia prin faptul că sunt multe localități care au nevoie de medic de familie. Hotărârea este interpretată cu totul altfel de doctori.

Președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a declarat că prin această decizie se induce populației ideea greșită că medicina de familie este o specialitate de mâna a doua.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”A fost un concurs, sunt admiși cei care depășesc un anumit prag. Nu e bine să creăm astfel de situații. De ce medicină de familie? De ce cei care nu au depășit ultima medie sunt trimiși pe această specialitate? Inducem în rândul populației ideea că aceasta e o specialitate de mâna a doua, ceea ce nu e adevărat. A fi medic de familie e o alegere. Nu trebuie să ajungă medici de familie cei care nu au altă opțiune. La ultima sesiune de rezidențiat, cei care au obținut medii mari au ales prima oară medicina de familie. Apoi chirurgia”, a declarat Coriu, la Digi24.

„Având în vedere cele trei runde de discuţii, desfăşurate cu reprezentanţii celor 208 medici care au obţinut un punctaj minim de promovare la sesiunea din 14 mai 2023 a concursului de rezidenţiat şi care s-au situat în afara celor 628 de locuri disponibile, Ministerul Sănătăţii a solicitat universităţilor şi facultăţilor de medicină evaluarea posibilităţii suplimentării locurilor de pregătire în specialitatea Medicină de Familie”, informează Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat, potrivit digi24.ro

Politica