sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mititelu, dispus la o fuziune între FCU și CSU: „Există discuții”

Adrian Mititelu recunoaște că, în prezent, există anumite discuții în legătură cu o fuziune a echipelor de fotbal din Craiova, FCU și CSU. Omul de afaceri din Bănie explică faptul că mulți își doresc acest lucru și recunoaște că și lui i se pare i idee bună pentru fotbalul craiovean. Totodată, finanțatorul alb-albaștrilor de la FCU Craiova spune că nu e în relații tocmai rele cu primarul orașului.

Sunt mulți care doresc asta, foarte mulți, dar nimeni nu spune public. Mă lasă pe mine să spun. Eu nu pot să spun prea multe, există propuneri, discuții, dar lucruri generale. Ar fi bine să fie așa, însă nu s-a trecut la o acțiune completă. Eu nu mai am nicio problemă cu primarul Craiovei, chiar am discutat de câteva ori, evit subiectul fotbal, am alte chestiuni care au legătură cu activitatea dumneaei, am niște proiecte imobiliare și mă lovesc de activitatea primăriei, am nevoie de diverse acte. Am închis orice discuție vis-a-vis de fotbal”, a declarat Adrian Mititelu, conform sptfm.ro.

Tot Mititelu explică faptul că fuziunea e ușor de realizat din punct de vedere juridic. El spune că greul vine din alte părți, mai exact de la ruptura care s-a creat în oraș, din 2013 și până în prezent.

Policlinica Buna Vestire Craiova

E foarte ușor de realizat, amândouă sunt SA-uri, juridic e foarte ușor de rezolvat. Știți foarte bine disensiunile care sunt acolo, ruptura care pare ireparabilă. Sunt multe, nu vreau să spun niște vorbe acum care să ducă la adâncirea crizei, să spune niște răutăți, mă abțin. A fost ce a fost, s-a ajuns la această nebunie în Craiova, să se urască oamenii între ei, să nu mai vorbească, știu cazuri de frați care nu-și mai vorbesc pe tema asta. Eu n-am vrut să dezbin orașul, am dat totul pentru fotbalul craiovean, chiar dacă am făcut greșeli, n-am vrut să se întâmple chestia asta. E un fapt împlinit acum, poate cu timpul se va rezolva”, a mai spus omul de afaceri.

Politica