marți, mai 7, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pompierii mehedințeni, la Campionatul de Atletism și Cros

Cinci pompieri mehedințeni au participat, în perioada 10 – 12 mai a.c., la Campionatul de Atletism și Cros – etapa finală a Cupei Asociației Sportive a Pompierilor din România, care s-a desfășurat pe stadionul municipal din Târgu Jiu.

Competiția a reunit cei mai buni sportivi din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, care s-au întrecut pe parcursul mai multor probe, luptând pentru a obţine un loc pe podium.

Locotenentul colonel Bratu Adrian a obținut medalia de bronz la proba „Săritura în lungime”, categoria de vârstă peste 45 de ani.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Și colega noastră maior Brebu Lavinia a demonstrat că este bine pregătită, obținând locul IV la cele două probe la care a participat: „Cros femei – 2000 m” şi „Alergare de rezistență – 800 m” la categoria peste 30 de ani. Este un rezultat foarte bun având în vedere că Lavinia, a devenit mamă pentru a doua oară în urmă cu nici un an”, a spus reprezentanții ISU Mehedinți.

Plutonierul major Lepădatu Ionuț s-a întrecut la categoria de vârstă sub 35 de ani, în cadrul a două probe „Aruncarea greutății”, unde a ocupat locul IV și „Viteză 100 metri”, unde s-a clasat pe locul VII.

”Apreciem perseverența colegilor noştri care investesc timp și depun eforturi susținute în pregătire pentru a fi, de fiecare dată, în cea mai bună formă. Totodată, îi felicităm pentru determinarea și ambiţia de care dau dovadă și le mulțumim că ne reprezintă cu mândrie la toate competițiile la care participă”, a mai transmis ISU.

Politica