Oltean prins drogat la volan

Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Bobicești, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Ciocârliei, din comuna Iancu Jianu, județul Olt, au oprit sâmbătă, 31 martie, pentru control un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din localitate.

„Întrucât tânărul prezenta un comportament suspect, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, respectiv T1B THC.

Activitatea a fost desfășurată în colaborare cu polițiștii Compartimentului Rutier Balș și ai Serviciului Rutier Olt. Tânărul a fost condus la Spitalul Orășenesc Balș pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței în organism a substanței psihoactive.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, potrivit IPJ Olt.

Populare

Recomandări

Arme albe în școlile din Craiova

Poliţiştii doljeni au acţionat, în această săptămână, atât...

Accident grav între două autocare și un TIR. A fost declanșat planul roșu

Două autocare şi un TIR au fost implicate, vineri...

FCU Craiova e gata să spargă defensiva de oțel a lui Dorinel

Paul Răducan e noul antrenor al celor de la...

Cu fracuri și rochii de epocă „la purtător”. Craiovenii, chemați la paradă

Se împlinesc 120 de ani de la inaugurarea Parcului...