marți, noiembrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei, marcată pe 24 martie

Ziua de 24 martie este consacrată eforturilor globale de combatere a epidemiei de TBC. Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Tuberculozei,  Direcția de Sănătate Publică a județului Dolj desfășoară o activitate de informare cu scopul de a conștientiza populația și de a crește implicarea în efortul comun de a eradica boala.

Tuberculoza este una dintre cele mai frecvente boli contagioase, care continuă să reprezinte o problemă de sănătate publică în întreaga lume datorită multiplelor implicații pe care le are la nivel de individ și societate. Tuberculoza reduce drastic calitatea vieții bolnavului, ca urmare a afectării plămânilor și, uneori, a altor organe, în anumite cazuri putând duce chiar la deces.

Boala se transmite de om la om prin strănut, tuse sau salivă, astfel că membrii familiei, prietenii sau colegii de muncă ai unei persoane cu tuberculoză se află la risc de a îmbolvi, la rândul lor. Din acest motiv, uneori, o persoană cu tuberculoză se poate simți stigmatizată și izolată de către anturaj, ceea ce poate cauza o suferință psihică ce se adaugă suferinței datorate bolii. Incapacitatea de a munci pe durata tratamentului până la vindecare poate cauza dificultăți materiale pacientului și familiei. În același timp, tuberculoza are consecințe la nivelul întregii societăți, nu doar ca urmare a riscului crescut de transmitere a bolii, ci și datorită cheltuielilor de sănătate importante pe care le implică îngrijirile de sănătate ale pacienților, a cheltuilelor cu concedii medicale sau pensii de invalidate și a pierderilor economice datorate absenteismului, a pierderii sau renunțării la locul de muncă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vaccinarea cu vaccinul anti-tuberculoză BCG a copiilor, menținerea unui sistem imun sănătos, acoperirea nasului și gurii în momentul strănutului sau tusei, spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun, aerisirea frecventă a încăperilor și evitarea spațiilor aglomerate sunt câteva măsuri care pot contribui la prevenirea transmiterii bolii.

„Cu toate că, în ultimele două decenii, România a înregistrat o reducere importantă a cazurilor de tuberculoză (de la 159 de cazuri la 100.000 de locuitori în 2003, la 39,8 cazuri la 100.000 locuitori în 2021), țara noastră continuă să ocupe primul loc în UE la numărul de cazuri noi și recidive”, transmite DSP Dolj.

Palatul Victoria va fi iluminat în această seară în roșu, culoarea-simbol a luptei împotriva tuberculozei, alăturându-se astfel campaniei desfășurată în fiecare an cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Tuberculozei.

Preocuparea pentru sănătatea publică implică atât asigurarea accesului la tratamente, o infrastructură modernă, cât și valorificarea progresului și a inovației în beneficiul pacienților. Noul cadru strategic pentru controlul tuberculozei în România, aprobat de Guvern în cursul anului trecut, introduce schimbări substanțiale privind modul de îngrijire și asimilarea noilor medicamente, servicii, teste de diagnostic, vaccinuri. Combaterea și controlul tuberculozei rămân priorități pentru sănătatea publică din România și pentru Guvern”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Politica