marți, octombrie 8, 2024

Ultima ora

Sport

CSU Craiova are datorii uriașe. Rotaru stă liniștit

Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, a vorbit despre situația financiară a clubului din Bănie. Omul de afaceri a explicat faptul că a decis să nu vândă jucătorii importanți ai echipei, așa că s-a ajuns într-o situație mai delicată decât s-ar fi așteptat. Totuși, acesta nu pare să fie îngrijorat.

Datoria clubului este grosso modo cu cea de acum un an, acum doi ani, acum trei ani. Noi am avut o pierdere de peste cinci milioane de euro, în condițiile în care am decis să nu plece niciun jucător, chiar dacă au fost oferte pentru trei dintre ei. Am hotărât să nu vindem și, astfel, am avut o pierdere de cinci milioane de euro. Această pierdere am acoperit-o parțial din profiturile din anii precedenți, 2020, 2019, 2018. Au fost profituri undeva spre 4 milioane de euro. A fost vânzarea lui Cicâldău, vânzarea lui Mihăilă. S-a acoperit parțial această pierdere, dar a trebuit să acopăr eu diferența. Această datorie am acoperit-o eu”, a spus Mihai Rotaru la emisiunea Fotbal Club.

Mihai Rotaru spune că nu speră să își recupereze banii. Patronul alb-albaștrilor susține că știe în ce se bagă ș ică fotbalul este un fenomen social.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu le știu pe dinafară. E minim de 16-17 milioane de euro transformați în lei, dar ea este mai mare. Cea mai mare parte a finanțării mele a fost până undeva în 2018. Atunci era un alt curs euro-Ron. Este datoria către mine. Mergem mai departe. Noi puteam să facem estimat un profit de 7 milioane de euro anul trecut, dar am hotărât să nu vindem. Am ajuns în play-off-ul Conference League, unde am pierdut printr-un ghinion. Nu sper să îmi recuperez datoria, fotbalul este un fenomen social. Trebuie să reduci pierderile sau să maximizezi încasările. Un creditor asta face, împrumută clubul. Să spunem că eu am un împrumut de 15 milioane de euro către club. Aveam varianta să măresc capitalul social. Dacă eu aș fi făcut o mărire de capital de 15 milioane, iar peste doi ani de zile, aș fi avut un profit de 15 milioane de euro, eu, să scot acești bani, ar fi trebuit să scot 16% impozit pe profit și încă o dată 8% impozit pe dividende. Împrumutând clubul, dacă voi face acest profit, nu voi mai plăti cei 24%. Este strict o socoteală financiar-contabilă”, a mai declarat Rotaru.

Politica