vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorj. Preoți obligați să strângă bani pentru refacerea bisericilor afectate de cutremur

„Ei au bani de nu știu ce să mai facă cu ei și îi trimit pe amărâții ăștia de preoți la cerșit”

Preoții gorjeni trebuie să strângă diferite sume de bani de la enoriași, pentru refacerea bisericilor din Gorj afectat de cutremure. Aceștia fac apel la credincioși chiar pe paginile de socializare sau o ia la pas din gospodărie în gospodărie pentru a strânge sumele impuse de Mitropolie. Fiecare preot trebuie să ”cotizeze” cu sume de bani în funcție de categoria biserici în care acesta slujește.

„Fiecare parohie din Arhiepiscopia Craiovei va participa la campania de strângere de fonduri în funcție de categoria parohiei astfel. Pentru o biserică de categoria I suma minimă este de 5.000 de lei, pentru o biserică de categoria II suma este de minim 4.000 de lei, iar pentru una de categoria a III-a suma minimă este de 3.000 de lei”.

Mitropolia Oltenia a pus la dispoziția credincioșilor și două conturi bancare unde pot face donații pentru refacerea bisericilor din Arcani, Stănești, Runcu și Lelești. Preoții fac apel la enoriași să ajute în biserică, pe paginile de socializare sau chiar merg din gospodărie în gospodărie pentru a reuși să strângă banii solicitați.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„A venit preotul din sat să ne ceară bani pentru refacerea bisericilor afectate de cutremur. I-am dat pentru că ne pare rău de săracul om, că are și el familie de întreținut și oricum ar da banii din buzunar că nu te poți pune cu șefii de la Mitropolie. Ei au bani de nu știu ce să mai facă cu ei și îi trimit pe amărâții ăștia de preoți la ”cerșit”. Ei nu au săracii nicio vină. Trebuie să se ducă cu sumele cerute la Mitropolie că altfel nu e bine. Am dat și eu o sumă de bani, m-a trecut pe un tabel cu numele, dar sunt oamenii care nu au, de abia au să trăiască, și biserica ar trebui să ajute acești oameni nu invers. Săracii popi au ajuns vai de ei cu zeii de la Mitropolie care trebuie să-și mai schimbe și ei mașinile”, a povestit un enoriaș din Gorj, potrivit pandurul.ro.

La mai toate bisericile din Gorj s-au lipit afișe cu această campanie de strângere de fonduri pentru refacerea a 25 de locașuri de cult afectat de cutremure, precum și conturi în care enoriașii pot dona. De precizat este faptul că în majoritatea bisericilor afectat de cutremure nu se mai țin slujbe.

Politica