luni, mai 6, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Familia unui deputat decedat de Covid cere un milion de euro daune de la Spitalul Militar

Soția și cei doi copii ai parlamentarului PSD Sebastian Radu solicită în instanță despăgubiri de 1.000.000 de euro daune și 40.000 de euro reprezentând cheltuielile cu transferul pacientului în Germania, unde deputatul Sebastian Radu a ajuns în septicemie, relatează Libertatea.

Potrivit familiei, infecția generalizată a fost cauzată de infecțiile nosocomiale contractate în Spitalul Militar din București și ascunse familiei și medicilor străini.

Deputatul a fost transferat în decembrie 2020 de la Buzău la Spitalul Militar Central București și a decedat pe 9 decembrie într-un spital din Germania, ajuns aici în stare gravă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conducerea Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” transmite că ”unitatea medicală este pe deplin implicată și interesată în aflarea adevărului legat de acuzațiile aduse”.

”Pentru managementul unității noastre medicale, de la managerul general și până la managementul fiecărei structuri medicale (secție, compartiment sau laborator), o prioritate o reprezintă  reducerea infecțiilor asociate asistenței medicale prin aplicarea unor programe complexe, bazate pe dovezi științifice, pentru a îmbunătăți capacitatea de testare microbiologică, prevenirea și controlul infecțiilor în spitale și utilizarea judicioasă a antimicrobienelor.

În acest sens, SUUMC a făcut nenumărate demersuri, inclusiv pe componenta de accesare a proiectelor din fonduri neramburasabile – Proiectul “REVERSE (pREVention and management tools for rEducing antibiotic Resistance in high prevalence Settings)”, proiect finanțat prin programul Horizon 2020, European Health and Digital Executive Agency”, se precizează în comunicat.

Totodată, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” anunță că a participat, în calitate de partener al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” Bucureşti (INBI MB) și al Institutului Național de Sănătate Publică din Norvegia, în proiectul „Întărirea capacității instituționale pentru controlul infecțiilor spitalicești și gestionarea consumului de antibiotice în România”, proiect coordonat de Ministerul Sănătății și care are sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății. Proiectul este finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021 – Provocări în sănătatea publică la nivel european.

”Iată de ce nu este o noutate pentru niciun specialist din domeniul medical faptul că emergența rezistenței la antibiotice a devenit o problemă la nivel global, în plină expansiune. Iată de ce, la nivelul unității noastre se acordă o atenție deosebită pentru realizarea unor controale ferme în acest domeniu, se realizează și se raportează, permanent, analize specifice acestui fenomen”, se mai precizează în comunicat.

Politica