vineri, decembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Prins când fura motorină dintr-un TIR

Update/Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit Poliției Mehedinți, el reușise să fure 80 litri de motorină.

____

Un bărbat din Teleorman a fost prins de jandarmii mehedințeni când fura motorină dintr-un TIR. Șoferul dormea în cabină. S-a întâmplat în zona Hidrocentralei Porțile de Fier I.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Un bărbat de 30 de ani originar din județul Teleorman s-a gândit la o metodă rapidă de a achiziționa motorină, iar faptul că în zona de refugiu de la Hidrocentrala Porțile de Fier I se afla parcat un TIR, a fost o bună ocazie de a pune în aplicare planul. Folosindu-se de un furtun și un bidon de 20 de litri, a sustras motorină, neștiind că zona este supravegheată de jandarmii care asigură paza si protecția obiectivului din zonă. Surpriza a fost și pentru șoferul de TIR, un cetățean macedonean care dormea în cabină, fiind anunțat de jandarmi despre cele întâmplate. Jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,furt calificat” pe care le-au predat polițiștilor sosiți la fața locului, pentru stabilirea întregii activități infracționale.”- Jandarmeria Mehedinți

Politica