joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pompierii militari mehedințeni au acționat în județ

În ultimele 24 de ore, pompierii militari mehedințeni au acționat pentru stingerea a două incendii, îndepărtarea unui element de construcție, transportarea unei persoane supraponderale cu probleme medicale, dar și pentru acordarea asistenței medicale unui număr de 10 persoane, potrivit unui comunicat de presă.

Marți, 31 ianuarie, două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Șimian. La locul evenimentului a fost direcționată și o ambulanță SMURD.

Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului, paramedicii au acordat îngrijiri medicale unui bărbat care a suferit un atac de panică, persoana refuzând transportul la spital. Salvatorii au stins incendiul în limitele găsite, împiedicând extinderea flăcărilor la întreaga construcție. Acesta a cuprins material lemnos, depozitat în camera centralei termice, dar și circa șapte metri pătrați din acoperișul locuinței. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de jarul căzut din sistemul de încălzire.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Miercuri, 1 februarie, în jurul orei 04.00, un echipaj de pompieri din cadrul Stației Strehaia a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Scăpău, comuna Devesel. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la coșul de fum. Salvatorii au stins imediat incendiul, care a cuprins circa un metru pătrat din plafonul construit din paiantă. Cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost determinată de coșul de fum necurățat.

Pentru prevenirea unor situații de urgență generate de nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, le reamintim cetățenilor că, în ceea ce privește exploatarea coșurilor de evacuare a fumului, sunt obligatorii verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a acestora, fiind interzisă folosirea lor dacă sunt necurățate.

Totodată, facem apel la aceștia să manifeste prudență maximă la utilizarea mijloacelor de încălzire și să nu depoziteze materiale combustibile în incinta centralei termice. Nu se vor utiliza mijloace de încălzire (sobe, reșouri, calorifere electrice, aeroterme și altele) cu defecte sau improvizații, deoarece pot conduce la evenimente cu pagube sau chiar cu pierderi de vieți.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https:// fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Politica