vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

VIDEO/ O româncă a murit înghețată, alături de câinii ei, în Italia

Cristiana Gugu, în româncă în vârstă de 50 de ani, care locuia de ceva timp într-o cabană retrasă în pădure din apropierea localității Badia Tedalda (Provincia Arezzo, Toscana din centrul Italiei) a fost găsită moartă de carabineri după ce a fost dată dispărută de mai multe zile de către familia din România, anunță Corriere della Sera.

Cadavrul ei a fost găsit pe o potecă izolată, la cinci kilometri de Badia Tedalda, în drumul spre adăpostul său. Lângă corpul ei au fost găsiți trei din cei 11 câini, ciobănești mioritici pe care îi deținea.

Ea era dresor și crescător de câini, iar autoritățile spun că cel mai probabil i s-a făcut rău, a căzut și a înghețat peste noapte, în zăpadă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ultima dată, martorii au văzut-o în timp ce urca cu greu panta acoperită de zăpadă care duce din Svolta del Podere, un sat din comuna Badia Tedalda, imediat după pasul Viamaggio, spre casa ei din lemn, izolată în mijlocul naturii. A fost găsită miercuri, înghețată, pe o cărare printre câmpuri acoperite de zăpadă, scrie g4media.ro

Cristiana Gugu locuia de câțiva ani în zona în care viscolul a făcut ravagii cel mai mult duminică și luni.

Alarma a fost dată de mama sa, care nu mai știa nimic de ea și a sunat la carabinieri. Polițiștii au găsit în cele din urmă cadavrul. Lângă ea se aflau încă sacoșele de cumpărături pe care femeia se dusese să le facă în Sansepolcro, pentru ea și câinii ei.

Pentru a se dedica animalelor sale, Cristiana se dusese să locuiască lângă Oasi della Cocchiola, o fermă de vacanță plină de viață vara, dar care iarna, mai ales pe vremea asta, se transformă într-un loc teribil de singuratic. Prin urmare, este posibil ca femeia în vârstă de 50 de ani să fi coborât la Svolta del Podere, să fi luat autobuzul până la Sansepolcro, iar la întoarcere, cu sacoșele de cumpărături în mână, să fi coborât din mijloacele de transport în comun și să fi mers pe jos până la Oasi della Cocchiola.  Aici trebuie să i se fi făcut și s-a prăbușit la pământ.

Procurorul de serviciu din Arezzo, Julia Maggiore, a dispus efectuarea unor examene care au confirmat un stop cardiac, probabil cauzat tot de frig. Parchetul a dat apoi undă verde pentru înmormântare.

În prezent, trupul neînsuflețit se află la Sansepolcro, așteptând sosirea rudelor din România, unde va avea loc probabil înmormântarea. Niște cunoscuți au grijă de cei opt câini ai femeii, printre care și trei căței, care au fost lăsați fără hrană de câteva zile.

”Rămân martorii muți ai unei morți singuratice în mijlocul viscolului”, notează jurnaliștii italieni.

Politica