VIDEO/ Dolj. Doi tineri bănuiți de furt de cabluri de telecomunicaţii, reținuți

Doi tineri, de 18 şi 22 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind bănuiți că au furat cablurile de telecomunicaţii. După comiterea faptei, tinerii s-ar fi deplasat pe un câmp unde ar fi ars cablul, în vederea obţinerii metalului de cupru aflat în interior.

”La data de 22 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei nr.2 Poliţie Rurală Breasta au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, în comuna Carpen, la persoane bănuite de furt de cabluri de telecomunicaţii. În fapt, trei persoane, cu vârstele de 14, 18 şi 22 de ani, toţi din comuna Carpen, sunt bănuiţi că în noaptea de 13/14 noiembrie a.c., ar fi secţionat şi sustras 300 de metri de cablu de telecomunicaţii, amplasat în comuna Seaca de Pădure”, se arată în comunicatul poliției.

După comiterea faptei, cei trei s-ar fi deplasat pe un câmp din apropierea comunei Carpen, unde ar fi ars cablul, în vederea obţinerii metalului de cupru aflat în interior. În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă, susceptibile a fi fost folosite la comiterea faptei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cele trei persoane au fost conduse la audieri, iar în urma probatoriului administrat a fost dispusă reţinerea tinerilor de 18 şi 22 de ani, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Cei doi au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Miercuri, cei doi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Populare

Recomandări

Prins de polițiști când conducea fără permis

Un bărbat de 66 de ani din comuna Moțăței,...

Copiii îi pot trimite scrisori lui Moş Crăciun prin Poşta Română

Începând de vineri, copiii îi pot trimite scrisori lui...

Profesorii vor primi doar 13% creștere salarială de la 1 ianuarie

Guvernul Ciolacu ar pregăti o majorare de 13% a...

Străinii care aleg Doljul

Peste 1.500 de străini au primit, anul acesta, drept...