miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Rezidențiat 2022. Regulile de admitere rămân aceleași anul acesta

Rezidențiatul 2022 se va desfășura în aceleași condiții ca până acum, a anunțat Ministerul Sănătății.

Potrivit unui comunicat al instituției, începând cu 2023 pragul de admitere la rezidențiat va fi de 65% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, față de punctajul minim de 60% de acum.

„În urma publicării proiectului de metodologie, Ministerul Sănătății a primit din partea Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) rezultatele unei consultări cu studenții în anii terminali și absolvenții care urmează să susțină examenul de rezidențiat, prin care se comunică faptul că 90% dintre studenți nu consideră oportună majorarea pragului de promovabilitate în contextual intervalului scurt de timp rămas până la ediția din acest an a concursului de rezidențiat.Astfel, ținând cont de opiniile absolvenților și de timpul limitat până la organizarea concursului de rezidențiat, limita de promovabilitate va fi menținută în acest an la 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, iar pentru sesiunea din anul 2023 va fi ajustat pragul în vederea creșterii calității academice a rezidenților, în condiții de timp optime pentru pregătire”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe 6 octombrie 2022, Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională proiectul de ordin privind aprobarea Metodologiei pentru desfăşurarea concursului de admitere în rezidenţiat pe loc și pe post în medicină, medicină dentară și farmacie – sesiunea 20 noiembrie 2022, scrie hotnews.ro

Printre prevederile proiectului de ordin se regăsea și creșterea pragului de promovabilitate necesar alegerii unui loc sau post în rezidențiat, la 65% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, față de punctajul minim de 60% care a reprezentat pragul de promovabilitate în anul precedent.

Politica