joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Putin va semna decretele de anexare a regiunilor ucrainene în cadrul unei ceremonii la Kremlin

Președintele Vladimir Putin urmează să semneze pe 30 septembrie, în cadrul unei ceremonii la Kremlin, decrete pe care le numește „tratate de aderare” prin care Rusia va anexa oficial patru teritorii ucrainene ocupate parțial de Moscova – Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojie – în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis o ripostă decisivă la această acțiune.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin va semna documentele într-o sală de ceremonii a Kremlinului și va ține un discurs. La festivitate ar urma să participe liderii impuși de Moscova din cele patru regiuni.

În Piața Roșie, unde a fost amenajată o scenă cu ecrane video gigantice și unde panouri publicitare proclamă „Donețk, Luhansk, Zaporojie, Herson – Rusia!”, va fi organizat un concert pop.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Putin a recunoscut independența regiunilor ucrainene Herson și Zaporojie prin decrete în dimineața zilei de 30 septembrie, procedură care reprezintă un pas înainte pe calea anexării celor două regiuni ocupate din Ucraina.

Decretele sunt similare pașilor pe care Putin i-a făcut în februarie, chiar înainte de a lansa invazia Ucrainei, în ceea ce privește Luhansk și Donețk, scrie europalibera.org Cele patru teritorii asigură un coridor terestru crucial între Rusia și peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014. Împreună, cele cinci regiuni reprezintă aproximativ 20% din Ucraina.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, ale cărui forțe au lansat în ultimele săptămâni o contraofensivă de succes recuperând o parte din teritoriu, a promis un răspuns puternic la această acțiune și și-a convocat șefii apărării și securității pentru o reuniune de urgență.

Întrebat ce părere are despre aceste referendumuri, guvernatorul regiunii ucrainene Zaporijjia, Oleksandr Staruh a spus că ”Azi, trei sferturi din totalul de ceva mai mult de 700.000 de locuitori au părăsit regiunea. Dintre aceștia, o bună parte sunt evacuați din teritoriile temporar ocupate. Adică, și matematic va fi imposibil să se demonstreze că majoritatea populației a votat. Fizic nu există oameni acolo. Ei raportează voturi unde fizic nu există oameni. Doi: nu există legi privind referendumurile locale nici în Ucraina, nici cu atât mai mult în legislația rusă. Rușii au fost incapabili să inventeze ceva nou, fapt ce nu mă miră, de aceea au decis să meargă repetat pe scenariul cu anexarea Crimeei. Cred că ați văzut și voi imagini în România cum militarii de aici înarmați umblă din bloc în bloc, ca să vâneze alegătorii. Ce penibili sunt! ”, a declarat Staruh, potrivit libertatea.ro


Politica