marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Copil de 4 ani, înecat în piscină. Mama sa a fost găsită spânzurată

Un copil de 4 ani s-a înecat, miercuri, în piscina din curte, în timp ce se afla în îngrijirea mamei, iar aceasta a fugit de acasă după incident, fiind extrem de tulburată.

Joi dimineața, femeia a fost găsită spânzurată într-un copac, anunță polițiștii, potrivit g4media.ro

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au fost sesizaţi, prin 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un copil s-a înecat. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde, din primele verificări, au constatat că un minor de 4 ani, care se afla în grija mamei, ar fi căzut într-o piscină situată în curtea locuinţei. Din nefericire, a fost declarat decesul copilului, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Mama copilului a fugit de acasă după ce s-a produs incidentul.

„Întrucât ulterior producerii evenimentului mama copilului a părăsit locul respectiv, aflându-se într-o stare de tulburare emoţională, la acest moment, sunt efectuate activităţi de căutare a acesteia”, mai anunţă IPJ Dâmboviţa.

În căutarea femeii sunt angrenaţi poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari.

Politica