vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Începe toamna astronomică: Ziua scade, noaptea crește

​Anul acesta, toamna astronomică începe în 23 septembrie la ora 4.04, când are loc echinocțiul de toamnă. Începând de la această dată, durata zilelor continuă să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, la solstițiul de iarnă.

Echinocțiu se referă la două zile ale anului (21 martie și 23 septembrie), în care Soarele se află pe traiectoria ecuatorului celest și când ziua este egală cu noaptea. Cuvântul „echinocţiu” derivă din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – „egal” şi „nox”, „noctis” – „noapte”.

Sunt foarte puține tradiții populare românești legate strict de echinocțiul de toamnă, dar septembrie are o serie de sărbători religioase importante, însoțite de o mulțime de obiceiuri care se țineau în vechime, dar o parte și în prezent: Pe 8 septembrie a fost Nașterea Maicii Domnului, iar pe 14 septembrie a fost Înălțarea Sfinte Cruci. Pe 23 septembrie este Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Echinocțiul de toamnă nu se produce la aceeaşi dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când avem calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, dar cel mai frecvent a avut loc la 22 sau 23 septembrie. La echinocţiul de toamnă, ca și la cel de primăvară, ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ, se scrie pe site-ul Observatorului Astronomic amiral Vasile Urseanu.

Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică.

Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord începând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primăvară.

În emisfera sudică a Pământului, data de 23 septembrie marchează începutul primăverii.

La latitudinile țării noastre, în aceste zile Soarele culminează la amiază la o înălțime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit si orizont.

Începând de la această dată, durata zilelor continuă să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă, informează hotnews.ro

Următoarele date ale echinocțiului de toamnă

2022 23 septembrie 04:04

2023 23 septembrie 09:50

2024 22 septembrie 15:44

2025 22 septembrie 21:19

2026 23 septembrie 03:05

2027 23 septembrie 09:02

2028 22 septembrie 14:45

Politica