marți, martie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Părinții nu mai au voie să strângă bani pentru cadourile profesorilor

Părinții nu vor mai putea colecta bani pentru cadourile profesorilor, deoarece a fost eliminată această posibilitatea din noul Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). Regula intră în vigoare din 1 septembrie 2022, scrie Edupedu.ro.

„Eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor”, se arată în comunicatul ministrului Educației.

De remarcat este că nu există sancțiuni în situația în care sunt părinți care strâng bani.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Înainte de această modificare, asociația de părinți putea să colecteze bani și donații de la persoane fizice sau juridice: „susţine activităţile dedicate întreţinerii, dezvoltării şi modernizării bazei materiale a grupei/clasei şi unităţii de învăţământ, atragerea de fonduri băneşti şi donaţii de la persoane fizice sau juridice, colectate prin asociaţia de părinţi cu personalitate juridică cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar”.

Potrivit noului ROFUIP, comitetul de părinți pe grupă/clasă are următoarele atribuții:

  • „a) pune în practică deciziile luate de către adunarea generală a părinţilor elevilor clasei. Deciziile se iau cu majoritatea simplă a voturilor părinţilor sau reprezentanţilor legali;
  • b) susţine organizarea şi desfăşurarea de proiecte, programe şi activităţi educative extraşcolare la nivelul grupei/clasei şi al unităţii de învăţământ;
  • c) susţine organizarea şi desfăşurarea de programe de prevenire şi combatere a violenţei, de asigurare a siguranţei şi securităţii, de combatere a discriminării şi de reducere a absenteismului în mediul şcolar;
  • d) poate susţine activităţile dedicate întreţinerii, dezvoltării şi modernizării bazei materiale a grupei/clasei şi unităţii de învăţământ prin acțiuni de voluntariat;
  • e) sprijină conducerea unităţii de învăţământ şi educatorul-puericultor/educatoarea/ învăţătorul/ institutorul/profesorul pentru învăţământ antepreşcolar/preşcolar/primar/profesorul diriginte şi se implică activ în întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a grupei/clasei şi a unităţii de învăţământ, conform hotărârii adunării generale;
  • f) susţine organizarea şi desfăşurarea de activităţi de consiliere şi orientare socioprofesionale;
  • g) se implică în asigurarea securităţii copiilor/elevilor în cadrul activităţilor educative, extraşcolare şi extracurriculare;”

Politica