joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Recital la înălțime! Un pianist român a cântat la 5.325 de metri și a doborât un record Guinness

Un muzician din Oradea, Zoltán Thurzó, a doborât recordul mondial pentru concertul la înălţime. El a cântat luni, 13 iunie, două ore pe Muntele Everest, la 5.364 metri înălţime cu un pian închiriat din Nepal şi adus pe vârf cu un elicopter.

Pianistul a povestit, în conferinţă de presă, tot parcursul dificil al traseului său solitar până în Himalaya, cu trăiri şi sentimente uneori extrem de greu de depăşit.

Din cauza vremii nefavorabile, artistul a fost nevoit să aştepte mai bine de opt zile. Cu o zi înainte de concert, printr-un mesaj vocal, şi-a întrebat logodnica dacă vrea să se căsătorească cu el, iar ea a spus „da”, scrie Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din acel moment, vremea s-a domolit, interdicţiile de zbor au fost anulate, pianul a fost adus în mod special cu un elicopter cu uşi demontate, iar a doua zi, după acordarea instrumentului, pianistul orădean a reuşit să interpreteze continuu de la ora 13.35 până la ora 15.47 nu mai puţin de 34 de piese muzicale cu compozitori diferiţi, precum şi 28 de imnuri naţionale.

„Eu am înregistrat tot, am cumpărat tehnică din sponsorizări (…). Altfel trebuia să plătesc 7.500 de lire. Eu acum prelucrez materialul pentru ca săptămâna viitoare să-l trimit la Londra pentru a se face certificatul de Guinness Book. Este sigur un record mondial, pentru că doamna care a încercat asemenea performanţă a cântat la 4.900 şi ceva de metri. Noi am măsurat cu ceas gadget 5.371 m, dar la Guinness se ia după GPS care a fost de 17.473 de feet, care este 5.325 de metri. Acesta este recordul în sine: cea mai mare altitudine la care s-a cântat”, a declarat pianistul.

Orădeanul de 38 de ani a dorit să realizeze acest record mondial, ştiind că, înaintea sa, recordul precedent era deţinut de Evelina De Lain (Marea Britanie), care pe 6 septembrie 2018 a ţinut un concert la 4.946 m altitudine, în Singge La Pass, India. Motivul pentru care a pornit acest proiect este altul.

„Am reuşit! După ce am terminat performanţa, oamenii care au pus mâna pe clape şi le-au retras imediat, de frig. Eu nu am simţit nimic. Eram super ok. Iniţial am vrut să cânt 80 de piese, dar vremea nu mi-a permis, din care am făcut 34. Şi în total, am interpretat 28 de imnuri naţionale din 32, deoarece vreau să trimit înregistrările la acele state, ca să fie şi ele mândre, şi dacă presa de acolo prinde ştirea că imnul lor naţional a fost cântat, să pot să duc faima oraşului Oradea şi să pot înfiinţa aici Muzeul muzicii. Am făcut acest lucru pentru oraş”, a subliniat pianistul.

Foto: Facebook/ Thurzó Zoltán – concert pianist, zongoraművész

Politica