Un severinean îi avertizează pe craioveni: „Vllaznia e o forță în Albania, e foarte bine organizată în defensivă, iar fanii fac o atmosferă incendiară”

CSU nu va avea meci ușor în Albania. O spune un jucător român care a evoluat pentru viitorul adversar al craiovenilor în Conference League. Dan Ignat a jucat pentru FK Vllaznia Shkoder în sezonul 2018-2019.
Vllaznia este o echipă de tradiție din campionatul albanez, peste Laci – echipa care a eliminat anul trecut formația craioveană în aceeași competiție.


„Eu am jucat la Vllaznia un sezon, imediat după ce echipa a retrogradat în Liga 2, dar am promovat imediat. Între timp, echipa a redevenit o forță în Albania și s-a luptat la titlu. E un club de tradiție, al patrulea din Albania ca număr de trofee, după FK Tirana, Dinamo Tirana și Partizani Tirana.
Mai păstrez legătura cu câțiva foști coechipieri și chiar am vorbit despre acest joc, în special cu fundașul Gurishta, care e și căpitanul echipei. Din perioada în care jucam la ei, mai sunt 5 jucători la echipă, printre care mijlocașii Krymi sau atacantul Kruja, ambii destul de experimentați. La fel și anul trecut, am discutat despre meciul cu Laci.
Chiar și presa din Albania m-a întrebat despre Craiova. Nu va fi un joc ușor pentru Universitatea, mai ales că fanii fac o atmosferă incendiară la jocuri.  Vllaznia stă bine la fazele fixe, e foarte bine organizată în defensivă, mai ales că până de curând a fost antrenată de neamțul Thomas Brdaric. Cu siguranță, stadionul va fi plin la Shkoder.
Arena e cea mai modernă din Albania, după cea din Tirana. Stadionul a fost modernizat în urmă cu 6 ani”, a declarat Dan Ignat, în exclusivitate pentru ProSport.


FK Vllaznia Shkoder are în palmares 9 titluri de campioană, ultimul în 2001, și 8 Cupe al Albaniei. Anul trecut, Vllaznia a pierdut titlul la golaveraj, după ce a fost lider în majoritatea etapelor.
Meciul tur dintre Vllaznia Shkoder și CSU Craiova se va disputa pe 21 iulie, la Shkoder, pe stadionul „Loro Borici”. Returul va avea loc pe 28 iulie pe stadionul „Ion Oblemenco”.

foto: prosport.ro

Lucian SANDU

Populare

Recomandări