sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Institutul de medicină legală nu mai face teste de virginitate

Institutul Național de Medicină Legală a dat o dispoziție prin care nu va mai efectua testele de virginitate. Asta, după ce Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor (VIF) a lansat o petiție prin care atrage atenția că aceste teste nu au nicio utilitate și cere interzicerea lor prin lege.

„O să-mi plesnească inima. Testul cu două degete. Ăsta e cel mai greu examen pentru mine. Ca să vadă tata dacă mai sunt virgină, că așa se cade… Până la căsătorie trebuie să fiu imaculată, că altfel… ne supărăm. Cât timp are degetele în mine, cât timp mă atinge fără voia mea, mă simt umilită și violată, și parcă-mi doresc să nu mai exist”, spune o adolescentă în clipul de promovare al campaniei sociale #DeNetestat, inițiată de Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor (VIF).

 Campania națională a fost lansată în urmă cu o săptămână și și-a propus să elimine definitiv din legislație testele de virginitate, cu ajutorul unei petiții adresate Ministerului Justiției, Ministerului Sănătății și Institutului Național de Medicină Legală (INML). Până acum, peste 34.000 de persoane au semnat petiția, scrie libertatea.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prima instituție care a răspuns apelului a fost INML, care pe 10 iunie a dat o dispoziție prin care nu va mai efectua, la cerere, examinarea integrității himenale și constatarea virginității. Se vor efectua aceste teste „în cazul în care există suspiciuni cu privire la comiterea unui act sexual”, dar „numai în procedură oficială, la solicitarea poliției”, arată decizia institutului.

„Cu siguranță, aceste teste reprezintă un abuz la adresa adolescentelor, este abuziv să fie duse de mână la medic, fie de mamă, fie de tată, pentru a-și demonstra virginitatea. Este o practică arhaică, o formă de talibanism, în opinia mea”, afirmă, într-un dialog pentru Libertatea, prof. dr. Radu Vlădăreanu, președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România. 

Medicii atrag atenția că metoda inspectării himenului nu poate stabili starea de virginitate a unei persoane, căci himenul femeii se poate rupe în mai multe situaţii, nu doar printr-un act sexual, ci și prin practicarea unor sporturi sau folosirea tampoanelor. De asemenea, există și posibilitatea ca himenul să nu existe, în cazul defectelor genetice. 

Testele de virginitate se realizează în diverse unități de medicină legală din țară, din toate județele. În prezent, există două tipuri de examene: cele care au legătură cu o anchetă penală și cele realizate la cerere, de către părinți – în special de către tați. Procedura este cunoscută și ca „examenul cu două degete”. Prețul unui astfel de test variază între 40 și 50 de lei.

„În fiecare an se fac între 400 și 1000 de astfel de teste de verificare a virginității, din datele pe care le avem noi. Practic, sute de fete sunt forțate anual, de către părinții lor, în cele mai multe cazuri, să-și demonstreze virginitatea printr-o astfel de procedură”, spune Andrada Cilibiu, activistă pentru drepturile femeilor, de la Centrul Filia. 

Între 2018 și 2021, 85% dintre certificatele de virginitate au fost eliberate pentru persoane minore. Cea mai mică persoană examinată avea doar un an și 10 luni, potrivit dela0.ro

Marea Britanie a interzis în noiembrie 2021 testarea virginității și operația de refacere a himenului. Acolo, testele se făceau numai în sistemul privat de sănătate, iar oricine ajută fetele sau femeile să facă astfel de teste riscă până la cinci ani de închisoare. 

Potrivit OMS, testele de virginitate se fac în 20 de țări, deși a atras atenția că „un himen aparent nu este un indicator sigur al actului sexual”. De asemenea, practica himenoplastiei apare în culturi conservatoare pentru care virginitatea are o mare însemnătate. 

Foto: Facebook






Politica