vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bugetul Craiovei, în dezbatere publică. Pe ce se duc banii

Primăria Craiova a inițiat procedura de consultare publică, pentru bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului pe anul 2022. Autoritățile locale anunță faptul că persoanele interesate pot trimite sugestii/observații, până la data de 27.01.2022, utilizând formularul ON-LINE de pe site-ul primăriei sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Târgului nr. 26.

Ca propuneri pentru programul de investiții publice în anul 2022, autoritățile locale au înaintat o serie de achiziții, care ar costa 26.687.000 lei. La acest capitol de cheltuieli intră, printre altele, achiziție tehnică de calcul, licențe, sistem de videoconferință, o centrală termică pe gaz, sistem informatic integrat pentru digitalizarea proceselor în cadrul Primăriei sau modul conectare a aplicației ProTaxi cu aplicații și platforme. Cele mai costisitoare investiții ar fi achiziția de imobile (terenuri, construcții), cu o valoare de 11.612.000 lei.

482.000 de lei ar urma să fie investiți în protecția civilă și protecția împotriva incendiilor (protecție civilă nonmilitară), pentru lucrări de dezvoltare și completare a sistemului de înștiințare-alarmare al municipiului.
Pentru învățământ a fost plănuită o investiție de 8.050.000 lei, cea mai mare sumă fiind alocată către învățământul superior. Pentru cultură, recreere și religie se propune un buget mai mare, de 13.856.000 de lei, bani care ar urma să meargă, aproape în totalitate, către întreținerea grădinilor publice, parcurilor, zonelor verzi, bazelor sportive și de agrement. Aproape de două ori mai mulți bani sunt propuși pentru domeniul locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale, mai exact 25.072.000 de lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Și transportul poate beneficia de un buget mai mare decât cel propus pentru învățământ. 10.305.000 lei ar putea fi alocați pentru modernizarea mai multor străzi din Craiova, pentru reabilitarea de pasaje rutiere și supraterane, dar și pentru reabilitarea de alei și trotuare.

Reabilitarea sediului Primăriei Craiova, din strada A. I. Cuza, nr. 7, are nevoie de o investiție de 5.846.000 de lei, în timp ce pentru concesionarea serviciului de iluminat public din municipiu a fost propus un buget de 3.000.000 de lei.

Politica